Social

Rascoala pentru malaiul european la Homocea - VEZI VIDEO -

Ziarul de Vrancea
9 feb 2011 2512 vizualizări
Pachetele alimentare oferite de UE au iscat un adevarat scandal la Homocea u Primaria si Consiliul Judetean se acuza ca politizeaza impartirea alimentelor u faina, malaiul si pastele UE sint depozitate in Homocea in casa unui apropiat al PSD, insa vicele CJ Dragos Birladeanu nu vede nici un partizanat politic u homocenii saraci s-au revoltat ca o parte dintre ei nu se regasesc pe liste, acuzind ca mincarea ajunge la cine nu trebuie u nevoiasii s-au impartit in doua tabere: sustinatorii primarului Ionescu si simpatizantii PSD

Taranii din comuna Homocea au fost la un pas de revolta ieri, din cauza ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeana. Primaria Homocea si Consiliul Judetean Vrancea se acuza reciproc de faptul ca incearca sa foloseasca faina, malaiul si biscuitii comunitari pentru a cistiga sustinere electorala. Mai multi oamenii au protestat in fata Primariei, iar de acolo au plecat spre gospodaria unei rude a unui consilier PSD din localitate, unde CJ depozitase alimentele destinate nevoiasilor. Satenii, impartiti in doua tabere, strigau ca listele sint incomplete si ca amaritii din Homocea nu primesc pachetele alimentare, in timp ce altii, care n-ar indeplini criteriile, ar pleca cu circa plina de faina, malai, paste fainoase sau zahar.

Protestele se indreptau atit impotriva primarului Neculai Ionescu (PNL), pe care-l acuzau ca tine biscutii incuiati intr-o camara, sa-i manince soarecii, dar si pe consilierul PSD Viorel Lupu, caruia ii cereau sa duca alimentele la Primarie, sa primeasca toata lumea.

Potrivit datelor oficiale, din numarul total al locuitorilor comunei, de 7.300 de oameni, 1.420 de persoane sint beneficiare ale Legii 416, privind venitul minim garantat, cu 20% mai putine decit in anul trecut. Homocenii beneficiari de ajutor anul trecut si care nu s-au mai regasit pe liste pentru ca nu au mai indeplinit criteriile, au cerut explicatii autoritatilor, fara a le accepta insa motivele inlaturarii lor. Potrivit programului PEAD 2010, nevoiasilor ar trebui sa li se imparta 14,6 kg faina, 7 kg malai, 1,3 kg zahar, 3,5 kg paste fainoase, 1,16 kg lapte praf si 1 kg biscuiti. Pentru impartirea alimentelor de la UE, CJ si Primaria Homocea au semnat anul trecut un acord de cooperare prin care

Consiliul Judetean furnizeaza produse alimentare (zahar, faina, malai, paste fainoase, lapte praf, biscuiti) din depozitele proprii si asigura transportul acestora catre Primaria comunei Homocea, produse pe care le vor distribui catre beneficiarii finali", se arata in acordul de cooperare. Desi in acord se scrie ca CJ trebuie sa transporte alimentele la Homocea, atit primarul Neculai Ionescu, cit si vicepresedinte CJ Dragos Birladeanu spun ca, de fapt, edilul ar fi trebuit sa ia de la Focsani pachetele cu alimente.


CJ si Primaria Homocea, isi arunca galuste


Partener in cadrul acestui acord, CJ Vrancea nu a informat Primaria Homocea de cantitatea de produse transportata in comuna si care urmeaza a fi distribuita din gospodaria unui apropiat al PSD. "Nu am primit nici o confirmare de pe undeva cu ce produse au ajuns, nu am primit nimic, au facut ce ai vrut ei (n.r. Consiliul Judetean). N-a primit nici primarul si nici cabinetul social. Mi se pare ciudat ca produsele sint depozitate la un consilier PSD, cind ar fi trebuit sa fie la Primarie. Asa cum e normal si cum prevede protocolul de colaborare", ne-a declarat Gheorghe Rades, viceprimarul din Homocea. De asemenea, neintelegeri intre cele doua institutii au aparut si in cazul listei de beneficiari ai alimentelor comunitare. Primaria Homocea afirma ca tabelul sarmanilor a fost realizat de Consiliul Judetean, in timp ce alesul PSD Viorel Lupu sustine ca lista a fost trimisa de la Homocea. "Alimentele trebuiau distribuite de acum cinci luni, conform legii. Am fost contactat de la CJ sa gasim o formula prin care sa distribuim alimentele prin CJ, la nivel de comuna. Listele au fost transmise la solicitarea CJ, de Primaria Homocea. Listele au fost incomplete", acuza si Viorel Lupu, consilier social democrat in comuna.


Birladeanu, din casa apropiatului PSD: "nu se politizeaza"


"In taraboiul general de ieri dimineata, in care o ulita intreaga se blocase pentru lamurirea situatiei, o parte din beneficiarii Legii 416 veneau la poarta lui Constantin Bataru cu Dacii papuc, carute si carucioare pentru a-si lua ceea ce "li se cuvine", dupa cum ne-au declarat. Asistatii sociali ajunsesera sa se priveasca cu neincredere intre ei pentru o mina de malai. Chemat pentru a calma spiritele, vicepresedintele CJ, Dragos Birladeanu, a declarat ca, in opinia sa, nu-i vorba de nici un scandal desi comunitatea de saraci fierbea pentru ca era "discriminata" la malai si faina. Birladeanu a negat implicarea politica in impartirea alimentelor, cu toate ca satenii au recunoscut ca isi iau faina si pastele de la un apropiat PSD. "Nu-i nici un scandal in Homocea. Primarul este singurul edil care nu a venit sa ia alimentele din Focsani. Consiliul Judetean a inchiriat un spatiu de depozitare, printr-o dispozitie a domnului presedinte (n.r. Marian Oprisan) si avem cadrul legal sa le dam noi cetatenilor din Homocea. Absolut deloc nu se politizeaza (n.r. distribuirea alimentelor), avem trei liste, una de la Primarie, una de la Casa de Pensii si una a persoanelor cu handicap", ne-a spus Dragos Birladeanu, care a completat ca a venit la Homocea pentru a vedea gradul de distributie a pachetelor umanitare. (Iulia CRETU, Gabriel SAVA)


8263 de focsaneni, beneficiari ai ajutoarelor UE


Anul trecut Primaria Focsani a distribuit din ajutoarele primite de la Uniunea Europeana prin programul de furnizare a produselor alimentare PEAD 2010, unui numar de 8.263 de persoane. Din acestea 392 au fost beneficiari ai venitului minim garantat, 1.635 someri si 4.705 persoane cu handicap grav sau accentuat. Din alimentele oferite ca ajutoare de catre tarile europene, angajatii Primariei au distribuit astfel 5.750 kg de zahar, 80.500 kg de faina, 51.750 pachete de paste fainoase, 74.750 de pachete de biscuiti, 4000 kg de lapte praf si 40.250 kg de malai. (D. G.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
, acum 739397 zile, 3 ore, 1 minut, 56 secunde
1420 X5-6 persoane de familie =o comuna de asistati sociali, cu primar cu tot!
, acum 739397 zile, 3 ore, 1 minut, 56 secunde
mai bine maninca de pomana decit sa se duca la munca de vina sint primari fie de stinga fie de dreapta
, acum 739397 zile, 3 ore, 1 minut, 56 secunde
Daca ai minimul decentei, si nu esti un sustinator infocat al psd, poti observa ca modul de distribuire nu este tocmai ortodox, si ca Marean O., se afla in spatele acestiu mod de actionare. Mai sus citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.