Social

1 septembrie vine fara retete gratuite si compensate

Raluca Manolache
31 aug 2010 677 vizualizări
Farmaciile au eliberat medicamente pe datorie din luna iunie u de la 1 septembrie, suferinzii de boli cronice vor trebui sa scoata bani din buzunar pentru o parte din medicatia prescrisa, ca urmare a introducerii coplatii

Toamna vine cu vesti nu prea bune pentru bolnavii din Vrancea. De la 1 septembrie, cele 81 de farmacii care se afla in relatie contractuala cu Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Vrancea ar putea sista eliberarea pilulelor subventionate. Filiala din judet a Colegiului Farmacistilor a trimis o instiintare Casei de Asigurari de Sanatate in care se mentioneaza ca unitatile nu vor mai onora retetele gratuite si compensate daca nu se va primi o rectificare de buget. Asta dupa ce farmaciile au eliberat mai bine de doua luni medicamente pe datorie in speranta ca bugetul va fi suplimentat si vor veni bani in sistem si pentru acest capitol bugetar. "Pentru ca din 17 iunie nu avem acoperite retetele date, sintem in imposibilitatea de a mai elibera de la 1 septembrie medicamente pina se rezolva aceasta restanta. Ne-au blocat distribuitorii. Chiar daca am facut cesionare de facturi, banii nu s-au primit la timp", motiveaza Fevronia Stoica, presedintele Colegiului Farmacistilor din Vrancea. De partea cealalta, oficialii bancii din sanatate ridica pentru moment din umeri si spun ca de la Bucuresti nu s-a primit nici un raspuns cu privire la suplimentarea fondurilor. "La momentul actual fondurile alocate eliberarii in sistem ambulatoriu a medicamentelor cu si fara contributie personala s-au epuizat. Casa de Asigurari de Sanatate a facut demersurile necesare catre CNAS in vederea suplimentarii fondurilor alocate acestui capitol bugetar, astfel incit sa se asigure continuitate in accesul populatiei la medicamente si sa nu puna in dificultate functionarea unitara si coordonata a sistemului de asigurari sociale de sanatate la nivelul judetului Vrancea", spune Iustina Micu, purtatorul de cuvint al CAS.


Bolnavii cronic, buni de plata


Nu este singura lovitura pe care o vor primi pacientii a caror viata depinde de medicamente. Bolnavii cronic vor fi pusi in situatia sa plateasca din buzunarul propriu o parte din retete, ca urmare a introducerii coplatii. De la 1 septembrie, suferinzii de boli cronice vor trebui sa scoata bani din buzunar pentru o parte din medicatia recomandata de medic. Este vorba despre cei care sufera de leucemie, ciroze, poliartrita, boli psihice si alte afectiuni grave, care vor primi medicatia potrivit noilor reglementari de compensare a medicamentelor aflate pe lista C1, care cuprinde medicamente gratuite pentru bolnavii cronici. Astfel, coplata se introduce pentru o parte din medicamentele care acum se ofera gratuit. "Medicamentele acestea sint foarte scumpe. De regula, bolnavii cu aceste afectiuni au venituri foarte mici si cu siguranta nu vor avea cu ce sa cumpere medicamentele. Cele mai multe medicamente sint din import si au preturi foarte mari. Niciodata dupa "â„¢90 nu s-a intimplat ca acum, Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate sa ia niste masuri fara sa consulte organizatiile profesionale, importatorii, distribuitorii, farmaciile. Nu au consultat pe nimeni. Ne trezim in fata unor situatii pe care trebuie doar sa le executam", arata farmacista Fevronia Stoica. Aceasta modificare legislativa se face dupa ce de la 1 iulie 2010 intregul sistem de compensare a medicamentelor s-a schimbat. Pacientii sint obligati sa isi plateasca mare parte din pretul tratamentului, desigur, daca nu aleg varianta cea mai ieftina care este decontata din bugetul asigurarilor de sanatate. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.