Social

”5  lei mi-ajunge ... / O pâine și o felie de parizer”

Janine VADISLAV
22 ian 2018 9334 vizualizări

Un bărbat venit cu mulţi ani în urmă ca cioban la o stână de oi din Vrancea, s-a pustnicit  pe malul unei ape aciuindu-se într-o încăpere rămasă pe urma unui şantier părăsit acum mai bine de 25 de ani...

În vârstă de 72 de ani, bătrânul nu mai are pe nimeni pe lume. Rar îi trece pragul câte un localnic care-i duce de pomană de sufletul morţilor, în zi de sărbătoare. Bătrânul n-are cu cine vorbi, n-are cine-l îngriji, n-are act de identitate, n-are pensie şi nici de muncit nu mai poate munci ca altădată, deşi n-ar recunoaşte acest lucru pentru nimic în lume. Când e vremea mai bună, dă o mână de ajutor prin satul aflat la câţiva kilometri de „casă”, iar gospodarii îl omenesc cu ce pot.

- Bună dimineaţa!                                  

”-Săru mâna!”

-  Ce faceţi?

„Pe lângă casă...”

„Casa” lui Ion Bîgu este o odăiţă în care încap un pat desfundat, o masă încărcată cu de toate, dar care nu-i sunt de mare folos şi o sobă, totul pe un şantier părăsit acum vreo 20 de ani, la 25 km distanţă de Focşani. Viaţa lui e un roman pe care, deocamdată, nu a avut cine-l scrie. În felul lui, bătrânul de 72 de ani este un filozof  greu încercat de viaţa pe care şi-a asumat-o cu bune, cu rele, fără să învinuiască pe careva de  situaţia grea în care se află.  Aidoma lui Ulise, a eşuat pe o „insulă” care-l ţine departe de locul unde-şi are rădăcinile, dar pe care nu - şi doreşte s-o mai părăsească. 

     

„Fiecare doarme cum ş-aşterne. Cum am muncit, aşa am câştigat, aşa am trăit”, spune bătrânul.                                  

-  Dumneavoastră nu v-aţi aşternut prea bine...

„Eh, în funcţie de situaţie”.

- Doamne fereşte de mai rău!

„Asta-i de când lumea...”

S-a născut în satul Războieni, jud. Neamţ. A terminat un liceu, a învăţat o meserie pe care a practicat-o 21 de ani. A întemeiat o familie. Copii n-a avut şi nici căsătoria nu a ţinut.  Acum 16 ani a venit în Vrancea. N-a spus nimănui ce durere are, nici de ce stă singur cuc. E un fel de Robinson  Crusoe pustnicit pe malul pârâului Râmna, unde trăieşte cu pisicile şi câinii lui. Când se trezeşte, prima grijă e să pună mămăliga la fiert. Oameni miloşi îi dau deseori mălai, să aibă  cu ce-şi hrăni prietenii necuvântători. Şi-a făcut şi o sobă cu poliţă, să stea pisicuţele la căldură. Majoritatea erau - în momentul în care i-a găsit - pui abia născuţi, aruncaţi de oameni fără suflet înainte de a face ochi. Pentru el nu-i trebuie cine ştie ce, cu 5 lei a trecut ziua, atât costă o pâine şi o felie de parizer. În rest, nu bea, nu fumează obiceiuri avute în tinereţe, dar la care a renunţat demult. Din binele avut odată i-a mai rămas o singură pasiune, cititul, la care nu a renunţat nici în cele mai gele momente ale vieţii.

„Pe plită fac mămăliga pentru câini”, spune nenea Bîgu.

-  Câţi aveţi? întreb.

„Am 5.”

- Dumneavoastră, ce-o  să mâncaţi? 

„Eu prăjesc doi cartofi şi sănătate, a trecut...”

-  E de-ajuns?

„Cum să nu ajungă? Îs DOI cartofi, nu-i unu!” mă lămureşte bătrânul.

Prieteni nu are şi nici familie nu şi-a mai dorit, având în vedere situaţia în care se află. Aşa că îi sunt de ajuns animalele cu care împarte şi casa şi masa.

„Mă iau cu ele, am cu cine sta de vorbă, am cu cine mă certa...”

- V-ar fi plăcut să aveţi o familie? întreb

„În situaţia în care sunt acuma, nu!”

-  Aţi fost vreodată mai înstărit?

„Cum să nu! În funcţie de situaţie. Omul care începe să sufere, să zacă, cum că era mai bine atuncea, iar acuma e rău, e vai de capul lui...”

- Cum de-ai rămas „gol chistol”?

„Nici eu nu ştiu. Aşa a vrut Dumnezeu, soarta...”

-- Credeţi că fiecare are o soartă?

„Nu cred, omul şi-o face singur.”

- Dumneavoastră, cum v-aţi făcut-o? întreb.

„Cum se vede: ce-am ajuns, ce sunt, ce nu sunt...”

De vreo 3 luni îi mai trece pragul un localnic care a fost impresionat de situaţia bătrânului.

„Este necăjit, nu are pe nimeni, stă aici singur. Doamne fereşte de ceva, nu are cine să-l ajute. Nu are bani nici de pâine, nu are alimente...  Are nevoie de ajutor,” spune Ştefan Pîrvu, din Dumbrăveni.

Nu are un pat ca lumea, cu o saltea bună, nu are lenjerie, plapumă, să poată dormi omeneşte. Are nevoie de schimburi şi de alimente. Nu ştie unde va pleca în momentul în care această  încăpere, care îi este adăpost, va fi scoasă într-o zi la licitaţie cu tot ce este de jur împrejur. Deşi Ion Bîgu spune că nu ştie ce-i rezervă viitorul, crede că mai rău de atât nu-i poate fi. Dacă doriţi să-l ajutaţi, mai multe informaţii puteţi afla la tel. 0744/ 591.544.  ( Janine  VADISLAV )


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.