Social

Primariile din tot judetul, somate sa stirpeasca sobolanii

Raluca Manolache
4 mar 2010 561 vizualizări
In majoritatea localitatilor din judet exista o puternica infestare cu rozatoare, tintari si muste , atrage atentia Directia de Sanatate Publica u in Ruginesti, Poiana Cristei si Movilita au fost confirmate trei cazuri de febra hemoragica generate de dejectiile sobolanilor din gospodarii

Autoritatile locale ar trebui sa se implice in organizarea deratizarii de primavara menita sa ne scape de sobolani, care au invadat pur si simplu judetul. In luna ianuarie toate primariile au fost informate de Directia de Sanatate Publica (DSP) Vrancea despre faptul ca in martie trebuie sa organizeze dezinsectia, iar in aprilie deratizarea, astfel incit judetul sa fie ferit de o posibila invazie de rozatoare. Pina acum doar primariile din Poiana Cristei, Valea Sarii, Cimpineanca, Biliesti dar si Focsani au transmis autoritatilor din sanatate ca au aprobat in sedinta de Consiliu Local efectuarea unor astfel de lucrari in 2010. Stirpirea sobolanilor trebuie realizata intrucit acestia transmit mai multe afectiuni grave precum pesta, trichineloza, leptospiroza sau, mai nou, virusul Hantaan, care poate provoca si decesul in cazul in care pacientul nu este tratat la timp. Si in judet au existat asemenea imbolnaviri grave. "In majoritatea localitatilor din judet exista o puternica infestare cu rozatoare, tintari si muste, care, pe linga disconfortul pe care il genereaza, au si un rol important in transmiterea unor boli extrem de grave. Faptul ca in Romania a fost cea mai mare epidemie "" din toate locurile si din toate timpurile "" de meningoencefalita cu West Nile, iar in 2009 s-au inregistrat inca trei cazuri de infectie cu Hantavirus, ne obliga sa luam toate masurile pentru a preveni pronducerea imbolnavirilor, dintre acestea cele mai urgente ar fi dezinsectia si deratizarea localitatilor", spune dr. Floarea Constantin, consilier de specialitate la DSP Vrancea. In comunele Ruginesti, Poiana Cristei si Movilita au fost confirmate trei cazuri de febra hemoragica cu sindrom renal determinata de hantavirusuri. Contaminarea se face pe cale aeriana prin inhalarea particulelor care provin din dejectiile sobolanilor. Autoritatile sanitare atrag atentia ca odata cu dezinsectia si deratizarea localitatii, cetatenii, agentii economici, dar si institutiile trebuie sa combata rozatoarele si insectele in spatiile pe care le detin. "Cauza principala a persistentei infestarilor este aceea ca lucrarile de combatere sint sporadice (combatere nu inseamna eradicare), partiale si in consecinta nu numai ineficiente ci chiar daunatoare pentru ca induc rezistenta la biocidele utilizate", mai spune dr. Floarea Constantin. Aceste lucrari ar trebui sa se realizeze doar cu firme autorizate, care stiu ce substante sa foloseasca pentru o mai buna eficacitate. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 736994 zile, 23 ore, 34 minute, 40 secunde
Abia acum incepeti aceste sesizari prin obligatii asa se va intampla si cu cainii a caror dejectii raman peste tot cand se vor transforma in praf iar noi le vom inspira?! ce fel de febra si boli se citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.