Social

Spitalele, mai aproape de primarii

Raluca Manolache
26 feb 2010 663 vizualizări
Doctorii spera doar ca primariile sa aiba si banii necesari functionarii

Sanatatea se descentralizeaza. Ministrul Sanatatii, Attila Cseke, a anuntat ca pina la data de 1 iulie 2010 se va finaliza transferul unitatilor sanitare publice cu paturi catre primarii. Lista cu unitatile transferabile arata ca din cele 439 spitale existente in tara, 373 ar trebui sa ajunga in curtea primariilor. Intre acestea se afla si spitalele vrincene. Astfel, autoritatile locale ar trebui sa se implice mai mult in dezvoltarea sistemului sanitar, sa aloce fonduri pentru reparatii, plata utilitatilor sau pentru achizitionarea de echipamente. In acest context, ministrul spune ca descentralizarea reprezinta una dintre solutiile de eficientizare a sistemului. Doctorii din Vrancea spera ca odata cu acest transfer autoritatile locale sa aiba si fondurile necesare pentru sustinerea spitalelor. "Primaria ne-a mai ajutat cu bani, desigur in limita posibilitatilor. Poate cind vom trece la Primarie ne vor ajuta si mai mult", a mentionat dr. Manole Ilie, managerul Spitalului din Odobesti. Si dr. Constantin Barbu, managerul de la Marasesti, spera ca Primaria sa aiba o suplimentare de fonduri la acest capitol. "In anii trecuti am fost sprijiniti, nu ne putem plinge. S-au mai investit bani, s-a reparat acoperisul... Din pacate teritoriul arondat spitalului nostru este mic. Sint spitale care deservesc mai multe teritorii si primesc fonduri de la mai multe primarii", spune dr. Constantin Barbu. Prin transferul unitatilor se urmareste si cresterea autonomiei spitalelor din punct de vedere managerial. Astfel, managerii vor incheia contractul de management cu reprezentantii administratiei locale si nu cu ministrul Sanatatii, asa cum se intimpla acum. De asemenea, de la 1 iulie concursurile pentru ocuparea acestor functii vor fi organizate de primarii. Ministrul Sanatatii da asigurari ca descentralizarea se va face numai dupa consultarea sindicatelor, a asociatiilor de pacienti si a reprezentantilor administratiei publice locale. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.