Social

Antenele cresc salariile politistilor si pompierilor

Ziarul de Vrancea
15 iun 2005 3355 vizualizări

Cadrele care au munca de birou primesc un plus de 10% din salariu daca pe cladire sint amplasate antente ale Serviciului de Telecomunicatii Speciale.

Lunar, politistii si pompierii primesc "spor de antena", care reprezinta 10% din salariu. "Vinovati" de acest lucru sint cei de la STS, care au amplasat antene pe sediul politiei si al pompierilor. Banii sint primiti numai daca politistii si pompierii stau la birou, iar daca ies pe teren sporul din ziua respectiva le este taiat. Avizul pentru amplasarea unor astfel de antene trebuie dat de Directia de Sanatate Publica, care isi da si verdictul asupra efectelor produse de radiatii.


De mai bine de patru ani, pe fluturasii de salariu ai politistilor este trecut si un "spor de antena". Aceasta, fiindca se pare ca frecventele emise de antenele Serviciului Telecomunicatii Speciale, amplasate pe cladirile IPJ Vrancea si ISU Vrancea afecteaza sanatatea politistilor si pompierilor care fac munca de birou. Pentru a compensa aceste radiatii, acestia primesc lunar un "spor de antena", care reprezinta 10 % din salariu. La un salariu mediu de 10 milioane de lei, politistii si pompierii primesc in plus 1 milion de lei. Potrivit purtatorului de cuvint al IPJ Vrancea, "sporul de antena" este de fapt "sporul pentru conditii grele de munca" si a fost reglementat, ca spor acordat cadrelor din Ministerul Administratiei si Internelor inca din anul 2000. "Acest spor este primit de aproximativ 50% din politistii vrinceni, pe baza unei evidente intocmite de sefii de servicii", a spus subcomisarul Mariana Apostol, purtatorul de cuvint al IPJ Vrancea. Scopul acestor antene este de a mentine legaturile de radio-comunicatie. Pina acum, reprezentantii Garzii de Mediu Vrancea nu au facut studii in ceea ce priveste nivelul acestor radiatii. "Stiu ca sint studii facute de Directia de Sanatate Publica, referitoare la aceste antene, insa din cite stiu aceste radiatii nu sint foarte periculoase. Noi, pina acum, nu am facut controale pe aceasta linie", a spus comisarul sef Vasile Ciobanu, de la Garda de Mediu Vrancea. Pina la aceasta data, nici Agentia de Protectie a Mediului Vrancea nu a dat avizul pentru amplasarea unor astfel de antene.


Pompierii primesc si ei spor

Pompierii vrinceni primesc si ei sporul de antena. Mai multe antene ale Servicului de Transmisiuni Speciale au fost amplasate pe sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Vrancea, de la infiintarea numarului unic de urgenta. Astfel, cei care preiau apelurile de la 112 beneficiaza de acest spor de antena. Asta doar in timpul orelor de program, in medie, cam opt ore pe zi. "50 la suta din angajatii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Vrancea primesc, la salariu, acest spor de antena. Sint platiti doar cei care stau in centrala telefonica sau cei care folosesc statiile de emisie receptie. Dar si aceste sume suplimentare sint primite doar pentru cele opt ore de program, cit angajatii se afla in unitate. Oricum acest spor e destul de mic", ne-a declarat colonelul Titi Dochia, purtatorul de cuvint al ISU Vrancea.

In schimb, un alt beneficiar al servicului 112, Serviciul de Ambulanta, nu are parte de "bonusul" la salariu, provenit de la radiatiile antenelor STS. "Noi nu avem astfel de antene amplasate pe sediul SAJ Vrancea. Noi preluam toate apelurile de la IPJ Vrancea, astfel incit nu avem acest spor de antena. Se are in vedere ca acest plan sa se implementeze la nivelul intregului judet, dar pina atunci nu beneficiem de spor si preluam apelurile de la 112 prin politie", ne-a declarat doctorul Nicolae Varasciuc, directorul Serviciului de Ambulanta Vrancea. Acest spor ar trebui sa fie luat si de angajatii Servicului Roman de Informatii, cel putin din punctul de vedere al faptului ca serviciul 112 functioneaza in aceasta institutie. Cu toate acestea, colonelul Nicolae Serban, directorul SRI Vrancea, nu a putut confirma, nici infirma, daca subordonatii sai primesc sporul de antena.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.