Social

23.736 de vrinceni au ajuns anul acesta la Urgente

Raluca Manolache
1 sep 2008 723 vizualizări
Cu toate acestea, multi pacienti nu au dorit sa se interneze Tot mai multi vrinceni apeleaza la serviciile medicilor de la Unitatea de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Judetean "Sf. Pantelimon" Focsani, chiar daca nu toate cazurile tratate reprezinta urgente medicale. Astfel, de cele mai multe ori, pacientii care ajung aici sint consultati, diagnosticati si mai apoi refuza internarea.

In acest an 23.736 de persoane au fost examinate aici, din acestea 23.722 fiind urgente medicale. Cu toate acestea, doar 9.657 de bolnavi au vrut sa se interneze in Spital, dupa cum se arata in statisticile medicilor. Acelasi lucru s-a intimplat si pe parcursul anului trecut, cind 19.730 de vrinceni au fost examinati, dintre care 19.723 au fost urgente, dar internarile s-au ridicat la doar 7.834 de persoane. "Probabil persoanele care au ajuns la UPU nu au avut unde sa se duca, pentru ca la nivel de judet exista o singura Unitate de Primiri Urgente. Cei mai multi dintre pacientii care ajung la UPU nu se interneaza", a declarat dr. Mihail Cirstea, purtatorul de cuvint al Spitalului. Medicii spun ca bolnavii vin aici pentru ca stiu sigur ca vor fi consultati mult mai repede decit la cabinetul medicului de familie, care nu este de gasit la orice ora, beneficiaza gratuit si de investigatii medicale si de administrarea de medicatie. Dr. Cornelia Draguna, directorul Autoritatii de Sanatate Publica, este de parere ca aceasta situatie se va schimba in momentul in care vor lua fiinta centrele de permanenta. "Pacientii se vor putea adresa medicilor de la centrele de permanenta pentru orice problema medicala care nu reprezinta urgenta. Medicii de familie nu au activitate in week-end si singura unitate la care pot apela bolnavii este UPU", spune dr. Cornelia Draguna. Chiar daca bolnavii nu sint refuzati, medicii de la UPU spun ca acorda prioritate la consult pacientilor cu risc vital. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.