Social

Conflict spontan la Mopaf

Camelia Stănilă
24 iul 2008 1108 vizualizări
Muncitorii se tem ca in august vor fi trecuti in concediu fara plata, din lipsa de comenzi u fabrica a ajuns la cel de-al treilea proprietar

Angajatii de la Mopaf SA au organizat ieri un conflict spontan, pe perioada pauzei de masa, din cauza situatiei incerte in care se afla. Oamenii se tem ca vor ramine fara slujbe cit de curind, din lipsa comenzilor. Ei au cerut ieri sa aiba o discutie cu directorul societatii, Aurelia Chirita, pentru a fi informati asupra situatiei firmei. "A fost un fel de greva spontana in pauza de masa, intre 11.00 si 11.15, dupa care oamenii au intrat din nou la lucru. Situatia din fabrica nu e prea buna si se preconizeaza ca va fi la fel pe viitor. Comenzi nu mai sint, patronul nu se prea intereseaza de noi, astfel ca in august e posibil sa stam in concediu fara plata. Oamenii m-au cautat de dimineata si mi-au spus ca vor sa stie macar care e situatia, sa vorbeasca cu d-na directoare, insa aceasta initial a zis ca nu se intilneste cu noi. A venit insa in fabrica si oamenii s-au mai linistit, desi nu s-a stabilit nimic concret. Eu n-am fost la discutii, d-na Chirita chiar m-a acuzat ca am instigat oamenii, ceea ce nu este adevarat. In plus, e dreptul lor sa stie ce ii asteapta", ne-a spus liderul de sindicat de la Mopaf, Sandel Stoian. Acesta a mentionat ca deocamdata nu se pune problema continuarii protestelor, insa o consultare pe aceasta tema va fi facuta si cu Paraschiv Prodan, presedintele filialei Vrancea a CNSLR Fratia, confederatie la care este afiliat sindicatul Mopaf. "Nu am fost la fata locului, dar din cite stiu ostilitatea a pornit de la lucruri interne din societate. Se pune problema ca oamenii sa intre in concediu fara plata, din lipsa de comenzi, ceea ce e treaba conducerii sa rezolve. Oamenii ar trebui poate trecuti in somaj, insa se pare ca nici contributiile nu au fost platite la timp", ne-a spus si Paraschiv Prodan. Conducerea societatii nu a fost de gasit pentru a da o explicatie. Peste 90 % dintre actiunile la firma au fost preluate recent de Termotehnic Com SRL Bucuresti, potrivit datelor de la Registrul Comertului, restul fiind actionari de tip lista. Firma se afla la cel de-al treila proprietar, dupa ce mai intii a fost in portofoliului omului de afaceri Vasile Rosca. In decembrie 2006, aceasta a vindut actiunile catre F&C International BV, membra a grupului de firme Avrig 35 SRL Bucuresti. (Camelia STANILA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.