Directia de Cultura vrea in caravana de informare
Seful Culturii a facut referire in mod special la Masura 322, de modernizare a infrastructurii satelor. "Cred ca este nevoie si de implicarea noastra, in special in ceea ce priveste Masura 322. La nivelul localitatilor din Vrancea sint 21 de proiecte pe baza culturala", a spus Paraschiv Usturoi. Caravana de informare a fost inceputa in luna martie si se va derula si pe parcursul acestei luni. "Daca pina la sfirsitul acestui proiect vom reusi sa obtinem infiintarea unui Grup de Actiune Locala in zona de nord a judetului, vom considera ca acest proiect va fi realizat in proportie de peste suta la suta", a spus Camelia Cotun, director executiv in cadrul Prefecturii. Aceasta a precizat ca actiunile de informare vor continua, iar Directia de Cultura este binevenita sa se implice. Campania de informare privind accesarea fondurilor prevazute in Programul National de Dezvoltare Rurala si in Programul Operational Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane este derulata de Institutia Prefectului cu institutiile din domeniul agricol: Directia de Agricultura si Dezvoltare Rurala, Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, Oficiul Judetean Consultanta Agricola, Agentia de Plati si Interventii in Agricultura si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca. "Pina astazi, 31 martie, s-au desfasurat si patru intilniri zonale de informare in cadrul celei de-a doua etape a campaniei, la care au fost invitati 26 de primari. Impreuna cu acestia, specialistii din cadrul institutiilor partenere ale campaniei au incercat sa identifice posibilitatile concrete, legate de specificul fiecarei localitati", se arata in informarea realizata de coordonatorii proiectului. (M. B.)













