Social

Macar un bordei de stuf de-am avea...

Camelia Stănilă
28 feb 2008 1122 vizualizări
Geta Dumitru, din Nanesti, a ramas pe drumuri impreuna cu fiul cel mic u femeia, care se intretine din ajutorul social, ar vrea un minim sprijin pentru ridicarea unei casute

"Vezi atita lume fericita si tu sa nu ai macar patru pereti...", isi spune naduful Geta Dumitru, din comuna Nanesti, care la cei 52 de ani ai sai a ramas pe drumuri. Nu vrea sa se vaite nici ca a fost data afara din casa de propriul copil, nici ca e bolnava si ca abia traieste dintr-un ajutor social de doar 25 lei. Din cuvintele sale razbate insa o dorinta imensa de a primi "o raza de lumina" de la semeni, care sa o impulsioneze sa mearga mai departe. Nu si-ar dori decit un "bordei de stuf", dupa cum ne-a spus. Mai ales ca Primaria s-a aratat dispusa sa ajute cu un mic teren pe islazul dinspre Namoloasa. "Am stat 5 ani in casa baiatului mijlociu, plecat la munca in Italia, am ingrijit-o cum am putut dupa inundatii... dar acum a venit cu o concubina si m-a dat pur si simplu afara. Am ramas pe drumuri cu baiatul cel mic, care are 26 de ani. Acum stam la mama, la Calieni, insa nu putem sta nici acolo, e prea multa lume... Cel mai greu e sa n-ai peretii tai... Poate primim o raza de lumina, o scindura, un cui... nu vrem mult. Si-un bordei de stuf de-am avea, numai sa nu pierdem locul de la primarie. In rest ne-om descurca noi", isi plinge amarul femeia. Geta Dumitru, impreuna cu fiul ei, nu are decit un venit de 50 lei, bani primiti de cei doi in urma muncii prestate la Legea 416. "Nu am nici o pensie. Dar asa mi-a fost soarta...", completeaza femeia, cu lacrimi in ochi, desi nu vrea sa ne intristeze cu necazul sau. "Primaria ne-a spus ca ne da un teren, dar trebuie sa-l imprejmuim, sa ridicam ceva acolo in vara", a spus soptit si Lucian Dumitru, fiul care a ramas sa o ajute pe femeie la batrinete. Desi spune ca e bolnav, tinarul vrea sa-si caute ceva de lucru. Intre timp, cei doi, mama si fiu, se descurca muncind cu ziua... "la prasit, la scos vita de vie, ce am putut si noi". Primarul comunei Nanesti, Neagu Stoica, ne-a spus ca stie situatia familiei Dumitru si ca va incerca sa-i ajute cu ceea ce poate. "Le stiu situatia. Nu pot decit sa le ofer un loc de casa, gratuit, caci alte posibilitati de locuinte sociale nu avem. Sint oameni care nu au creat greutati, ii avem la ajutor social, insa acum au o situatie mai dificila. Am inteles ca fiul mai mare a dat-o afara din casa, a batut-o... Acum sint un pic derutati, nu stiu incotro s-o ia... Eu oricum o sa vorbesc cu baiatul cel mare, desi am inteles ca nu mai sint dispusi sa se intoarca acolo. Deocamdata sta bine la mama ei", ne-a spus primarul Neagu Stoica. Vrincenii cu suflet, care doresc sa puna umarul cu materiale sau in orice alt fel, pentru a da un impuls familiei Dumitru si a o ajuta sa ridice patru pereti si un acoperis deasupra capului, o pot face prin intermediul primariei Nanesti sau a redactiei Ziarului de Vrancea. (Camelia STANILA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 30 minute, 56 secunde
Romanul s-a invatat cu pomana.Unde se da ceva de pomana se calca lumea in picioare.Exemplu:la Iasi de sfanta Parascheva,la Patriarhie la Bucuresti la orice sarbatoare si nu mai vorbim la pomenile citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.