Biserica fiului consilierului Vlase a « inghitit » un loc de joaca
Ce lipseste cartierului SUD? In viziunea cetatenilor care locuiesc in cel mai mare cartier al orasului, viziune expusa de nenumarate ori in discutiile cu edilii municipiului, de care acestia se pare ca au cam uitat, oamenii vor mai multe locuri de parcare, mai multe locuri de joaca, amenajarea de spatii verzi si refacerea stradutelor si a fatadelor blocurilor. In schimb, municipalitatea da cu dedicatie fiului preot al consilierului pesedist Ion Vlase teren pentru ridicarea unei biserici. Asta in contextul in care, pe fiecare straduta din cartier dai peste un lacas al Domnului. La un calcul simplu, batind aleile din SUD intr-o dupa-amiaza, constati cu stupoare ca dupa blocuri, bisericile sint cele mai numeroase constructii. Mai multe chiar si decit magazinele alimentare de cartier, decit farmaciile, chiar si decit bodegile jegoase. Ca sa nu mai spunem ca sint mai multe biserici decit locurile de joaca amenajate pentru copii, gradinitele si chiar decit bancile puse in fata blocurilor. Dat fiind ca nu a putut intra cu aghiazma si patrafirul in Mausoleul Eroilor din SUD, municipalitatea s-a gindit sa nu fie pusa la blesteme si i-a dat slujitorului lui Dumnezeu, preotul cu pile Constantin Vlase, o bucata de teren (ca sa aiba de unde sa scoata o bucata cinstita de piine) pe Aleea Echitatii numarul 2. Aici in schimb, de ani buni a fost amenajat un spatiu de joaca pentru sute de micuti si o parcare pentru numeroasele masini din zona. Adica exact ceea ce se pling sudistii ca le-ar mai trebui. "Acatistul" de indeplinire a dorintei preotului Constantin Vlase este chiar tatal sau, consilierul PSD Ion Vlase, coleg de partid cu primarul Decebal Bacinschi. Si, ca un fapt divers, proiectul de hotarire din 15 februarie 2007, prin care i se acorda preotului Vlase acest teren poarta semnatura providentiala a secretarului Comisiei pentru urbanism si amenajarea teritoriului (Doamne ajuta!), a tatalui Ion Vlase.
« Acu\' nu vom mai avea nimic »
Ieri, Directia de Dezvoltare si Servicii Publice din cadrul Primariei Focsani a fost trimisa la treaba in SUD, pentru a indeparta de pe terenul de 600 mp orice constructie care va impiedica ridicarea parohiei preotului Constantin Vlase, o parohie a "Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Marului" despre care nu se stie pentru cine va fi infiintata. Prada au cazut leaganele si balansoarele pentru cei mici. In curind, va fi desfiintata si parcarea. "Am trimis acolo oamenii pentru a desfiinta locul de joaca din capatul parcarii. Acest loc de joaca nu era in inventarul nostru. Am scos imprejmuirea, balansoarele si un leagan. Pe mine m-au contactat cei de la Juridic si mi-au spus ca acel teren se da pentru o biserica", ne-a declarat Filipache Sirbu, seful Directiei de Dezvoltare si Servicii Publice din cadrul municipalitatii focsanene. Locuitorii blocurilor din zona s-au aratat ieri indignati de faptul ca vor fi lasati fara locuri de parcare pentru masini si de joaca pentru micutii lor. "Aici a fost inainte de \'89 un teren de tenis. Dupa aceea s-a amenajat o parcare si un loc de joaca pentru copii. Acu\' nu vom mai avea nimic. Vom avea o biserica. Pai, noi in loc sa ne odihnim o sa ne bata clopotele in cap? Si o constructie asa de mare ne ia si soarele de pe linga bloc", s-a vaitat Costica A., locatar al blocului M3 de pe Aleea Echitatii. Biserica va fi inconjurata din trei laturi de blocuri, iar la Est, altarul unde se vor aprinde luminari pentru iertarea pacatelor va fi in fata unui Punct Termic de la ENET. Treaca-mearga, tot de caldura se ocupa! Una fizica, alta spirituala. (Iulia Cretu, Doina Ganea)












