Social

E dificil sa faci un pronostic despre un copil cu dizabilitati

Cristina Palade
29 ian 2008 1736 vizualizări
Chiar daca salariile nu sint prea mari, personalul din Centrul de Reabilitare este motivat de rezultatele obtinute de copiii pe care ii are in ingrijire

Centrul de Zi de Recuperare si Reabilitare Copii cu Dizabilitati, situat in strada Cuza Voda, numarul 52, in curtea interioara a Spitalului Judetean "Sfintul Pantelimon", poate deservi 20 de copii din sistemul de protectie al Directiei Generale de Asisitenta Sociala si Protectia Copiliului (DGASPC), dar si 80 de copii ce provin din comunitate. Centrul ofera servicii medicale de specialitate, dar si de asistenta sociala pentru un numar de peste 50 de copii, din ambele categorii enuntate. "In momentul de fata nu putem spune ca avem copii noi, care au venit de la inceputul lui 2008, dar putem sa facem un bilant incepind cu lunile octombrie-decembrie. Astfel, putem afirma ca la sfirsitul anului trecut au venit in centru un numar de aproximativ zece copii din familie, in conditiile in care erau deja un numar de 15. De asemenea, au mai venit alti opt copii de la Centrul de Recuperare din Cotesti si inca 15 de la Centrul de Recuperare si Reabilitare Focsani", ne-a declarat Claudia Constantin, sefa Serviciul de tip rezidential din cadrul DGASPC. Cei doar 13 specialisti in domeniu ofera servicii gratuite de asistenta psihologica, kinetoterapie si masaj, logopedie, hidroterapie, activitati educative, consiliere. "In ultima perioada au mai venit doi referenti educatori pregatiti la Sibiu de fundatia SERA, finantatorul Centrului, un pedagog de recuperare si un asistent medical kinetoterapeut. La sfirsitul lunii ianuarie intra organigrama la Consiliul Judetean si la sfirsitul lunii februarie speram ca restul de sapte locuri sa fie ocupate", adaugat Claudia Constantin. Desi nu au un salariu motivant pentru munca pe care o depun, personalul din centru considera ca rezultatele sint cele care motiveaza si dau putere pentru a merge mai departe. "Este foarte dificil sa faci un pronostic cind este vorba despre un copil cu dizabilitati, deoarece fiecare evolueaza in felul lui. Totul depinde de receptivitatea copilului, de gradul lui de concentrare, de disponibilitatea parintilor, dar si de situatia lor materiala, in sensul achizitionarii de aparate de specialitate pentru lucrul acasa. Pe noi ne motiveaza spatiul oferit de Centru si, cel mai important, rezultatele obtinute. Spre exemplu, copiii care nu puteau nici sa stea in picioare cind au venit la noi acum merg la scoala", a afirmat Claudia Constantin. (Cristina PALADE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.