Social

Daruri guvernamentale pentru Centrul Danut

Valentin Muscă
7 ian 2008 1038 vizualizări
Este pentru prima data cind Guvernul, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, finanteaza un proiect de acest gen in Vrancea

Secretariatul de Stat pentru Culte a finantat proiectul "De Craciun s-a nascut iubirea pe pamint", proiect prin care au primit cadouri substantiale de Craciun 54 de copii din comuna Brosteni. Este primul proiect de acest gen derulat la nivel judetean si probabil va servi ca exemplu pentru alte demersuri similare, in acest an. "Cu ajutorul Secretariatului de Stat pentru Culte, indeosebi a doamnei Claudia Stanescu, am reusit sa derulam un proiect foarte important prin care au primit pachete de Craciun 54 de copii din localitatea noastra. Au primit imbracaminte de iarna, rechizite, alimente, obiecte de igiena, dulciuri etc. Speram ca acest gen de proiecte sa continue si in 2008, mai ales ca dorim extinderea Centrului de Zi", ne-a spus psihologul Elisaveta Norocea de la Centrul "Danut" din Brosteni. Deschis pe 20 iunie 2006, in parteneriat, la acea vreme, cu Fundatia "Lumea Copiilor" Focsani si parohia "Sfintul Gheorghe" din Pitulusa, Centrul asigura astazi asistenta de specialitate pentru copiii cu dizabilitati si nu numai din comuna Brosteni. In 2007 a devenit un centru independent si functioneaza pe linga Biroul Local de Asistenta Sociala al parohiei "Sfintul Gheorghe". Primul si pina in prezent singurul Centru de Zi de pe Valea Milcovului, institutia sociala de la Pitulusa a reusit sa fie cunoscuta pe plan judetean, participind la mai multe manifestari sau chiar fiind gazda acestora. "In anul care a trecut am participat la mai multe expozitii de pictura, festivaluri si concursuri la Focsani, am colindat de Craciun, am organizat noi insine manifestari la centru si am initiat colaborari cu institutii din Focsani, cum ar fi Ateneul Popular «Mr. Gh. Pastia». Am facut parte, in premiera, din agenda Festivalului Sanselor Tale, o manifestare europeana, care a avut-o ca invitat pe specialista in educatie Odette Irimia, de la Ateneul Popular", ne-a mai spus Elisaveta Norocea, directorul Centrului. Pentru a-si sustine activitatea, micutii coordonati de cadrele de specialitate au realizat picturi, impletituri, icoane, pe care le-au scos la vinzare in expozitii organizate la Teatrul Municipal, Ateneul Popular si Biblioteca Judeteana din Focsani. Un rol important in functionarea acestei institutii sociale il au voluntarii, tineri sau mai putin tineri, dintre care amintim pe invatatoarea Jana Tigaeru, cea care asigura, impreuna cu psihologul Elisaveta Norocea, coordonarea de specialitate a prichindeilor. La inceput de an le dorim celor care-si dedica o parte din timpul lor ingrijirii copiilor cu dizabilitati, sa continue aceasta activitate, iar Secretariatului de Stat pentru Culte sa deschida punga si in 2008 pentru a sustine singurul Centru de Zi din Protoieria Odobesti. Mai ales ca Guvernul Tariceanu si Patriarhul Daniel au semnat un parteneriat prin care Guvernul si-a luat angajamentul sa sustina activitatea sociala a Bisericiii Ortodoxe Romane, iar parohiile sa fie vectorul prin care sa se realizeze aceasta activitate. (Valentin MUSCA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.