Social
Tinerii de la Protecţia Copilului au încondeiat ouă de Paşte
13 apr 2017
1284 vizualizări
Un grup de copii din Cadrul DGASPC Vrancea au participat miercuri la un expoziţia „Cel mai frumos ou de Paşte”, expoziţie organizată de către DGASPC Bacău.
Evenimentul, ajuns la cea de-a X-a, ediţie a avut drept scop promovarea talentul beneficiarilor şi deschiderea de noi căi de comunicare. Astfel, copiii au avut ocazia de a participa la atelierul de încondeiat şi pictat ouă, unde şi-au evidenţiat îndemânarea şi talentul, având posibilitatea să picteze 2 ouă cu înalţimea de 125 cm, 100 ouă cu înalţimea de 10 cm, şi figurine din ipsos cu motive pascale. În cadrul expoziţiei au admirat o serie de exponate handmade, cum ar fi: bijuterii, puişori şi iepuraşi realizaţi în tehnica origami, icoane şi felicitări, obiectele decorative din piele, îngeri din ipsos, picturile pe sticlă şi coşuleţe cu puişori. „Participarea la această expoziţie dezvoltă interesul pentru păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor specifice Sărbătorilor Pascale, dezvoltă capacităţi de cunoaştere şi înţelegere a unor obiceiuri creştine, specifice sărbătorilor religioase şi contribuie la formarea unei conduite morale adecvate”, spune Adina Lăscan, purtător de cuvânt la Protecţia Copilului. (D.L.)
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.