Social

În Vrancea, Sistemul cardului de sănătate “s-a încăpăţânat” să funcţioneze

Dana Lepădatu
30 ian 2017 1252 vizualizări
Oficialii Casei Naţionale anunţaseră că platforma va fi indisponibilă luni dimineaţă

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate, cea care susţine toate operaţiunile efectuate de medici cu cardul de sănătate a funcţionat în cursul zilei de luni cu mici disfuncţionalităţi în Vrancea. Asta chiar dacă oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţaseră la primele ore că sistemul informatic va fi indisponibil.  "Astăzi, 30.01.2017, începând cu ora 8:30, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă datorită unor probleme tehnice. Până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line", au comunicat luni dimineaţă reprezentanţii CNAS. Cu toate acestea, la nivelul judeţului nu au fost raportate probleme. “Nu au fost raportate probleme în sistemul cardului naţional de sănătate în judeţ”, ne-au comunicat oficialii CAS Vrancea. Şi unul dintre medicii de familie din municipiu, Alexandru Ghenadi, ne-a comunicat că în cursul dimineţii au fost mici disfuncţionalităţi însă cardul a putut fi folosit fără probleme. În mod aproape regulat, sistemul informatic al cardului de sănătate “pică”, pe perioade cuprinse între o oră şi întreaga zi, îngreunând în acest fel oferirea serviciilor medicale către pacienţi. (D. L.)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.