Social

A murit medicul stomatolog Arthur Mihăilescu

Dana Lepădatu
4 ian 2017 2042 vizualizări
Început de an trist pentru colectivul medical vrâncean. După ce zilele trecute medicul Gheorghe Bercea a trecut la cele veşnice, în noaptea de marţi spe miercuri a fost rândul medicului stomatolog Arthur Mihăilescu, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon” să ne părăsească.

Medicul avea 75 de ani şi ieşise la pensie din anul 2013, dar şi-a continuat activitatea ca medic de gardă la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru urgenţele stomatologice. Medicul s-a stins într-un spital din Iaşi, din pricina unor probleme cardiace. Medicii din spital sunt alături de familia îndurerată. “Am rămas împietrit la aflarea veştii dispariţiei premature a celui care ne-a fost coleg, dr. Arthur Mihăilescu. Deşi s-a pensionat relativ la scurt timp după ce am venit eu în spital, am reuşit să îl cunosc bine pentru că dumnealui a rămas să efectueze gărzi în spital, l-am admirat ca om şi l-am apreciat ca profesionist. Transmit familiei îndoliate un gând de alinare şi sincere condoleanţe!”, a transmis managerul spitalului judeţean, Constantin Mândrilă. Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în pace! (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.