Social

Inspecţia socială va fi „reaşezată din temelii”

Mihai Boicu
7 nov 2016 667 vizualizări
Guvernul pregăteşte un pachet legislativ pentru a schimba modul de activitate al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în scopul reducerii fraudelor din sistem.

Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii, a anunţat într-un interviu că în cel mult două săptămâni vor fi emise o ordonanţă şi o hotărâre de Guvern prin care Inspecţia socială va fi „reaşezată din temelii”. Decizia a fost luată după ce în urma unei analize la peste 2000 de primării s-a descoperit o fraudă de 20% cu fondurile pentru ajutoare sociale, dar şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Guvernul a lucrat cu Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţia Socială pentru a reduce fraudele din sistem, în baza unui contract cu Banca Mondială. "Ce a scos în evidenţă, făcând un inventar la aproape 2.000 şi ceva de primării, că într-un caz aveam cam 20% fraude din zona de investigaţie, într-un alt caz aveam undeva peste 11%, ceea ce reprezintă nişte sume exorbitante. Eu când am auzit, în urmă cu câteva luni, am întrebat de ce nu s-a reacţionat şi răspunsul a fost: mai bine se ţin sub preş, pentru că sunt lucruri care deranjează", a spus ministrul Muncii. Potrivit acestuia, a fost elaborată o metodologie de risc, pentru a identifica zonele vulnerabile. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.