Social

Grevă să fie, dar să o ştim şi noi!

Dana Lepădatu
30 oct 2016 1050 vizualizări
Greva generală din sănătate, anunţată de sindicate luni, 31 octombrie, se lasă aşteptată în Vrancea u unităţile spitaliceşti din judeţ nu au primit notificare de grevă u abia luni dimineaţa managerii spitalelor se pare că vor fi “convocaţi” de sindicalişti pentru a discuta despre greva generală u “nu ne-a anunţat nimeni de grevă, am auzit doar un zvon”, spune un manager de spital

Sindicaliştii Federaţiei Sanitas vor intra în grevă generală în toate spitalele din ţară astăzi, dacă nu se va ajunge la o soluţie cu autorităţile pe Legea salarizării unitare, anunţa Sanitas de mai bine de o lună. Că în Vrancea lucrurile merg mai încet decat la nivel naţional, o demonstrează faptul că reprezentanţii Sanitas nu au notificat încă unităţile spitaliceşti despre greva care ar trebui să fie luni în program. Abia în această dimineaţă, managerii spitalelor sunt convocaţi pentru a li se aduce la cunoştinţa iminenţa grevei. „Nu ne-a anunţat nimeni. Circulă un zvon că luni or să ne cheme şi pe noi, managerii de spitale, să ne informeze. Dar nu am nimic oficial. În orice caz, urgenţele trebuie asigurate şi trebuie să asiguri personalul medical la capul pacientului. Lucrurile acestea sunt reglementate prin lege foarte clar”, ne-a declarat Nicolae Mărăscu, managerul spitalului din Panciu. Nici la Focşani, în cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, nu s-a primit încă notificare de grevă. “Eu nu am auzit să intre medicii în grevă. Atunci cand faci o grevă generală trebuie să o anunţi, sunt nişte proceduri. Ei trebuie să ne notifice cu un anumit timp înainte. E dreptul medicului să intre în grevă, dar noi trebuie să ştim cine şi cand intră în grevă pentru a putea asigura urgenţele. Nimeni nu îşi asumă să nu poată asigura urgenţa în Spital. Nu am fost notificat de o grevă generală pană acum, dar îi aşteptăm”, spune şi Constantin Mandrilă, managerul Spitalului Judeţean. 

Grevă de avertisment pe ritmuri hip-hop

De altfel, nici la greva de avertisment din 19 octombrie, deşi potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Sanitas Vrancea, mai mulţi medici vranceni sunt membri ai Federaţiei Sanitas, aceştia nu au participat la protest. Atunci, aproximativ 250 de asistenţi medicali, infirmieri şi personal TESA de la unităţi medicale din tot judeţul Vrancea au protestat în curtea Spitalului Judeţean „Sfântul Pantelimon” din Focşani timp de două ore. Protestul a fost însoţit de muzică rap şi hip-hop, cei prezenţi scanzand lozinci pe melodii precum „Banii vorbesc” şi „România trezeşte-te!”.  „Vrem echitate salarială”, „Vrem demnitate”, „Demisia”, au strigat atunci protestatarii. 

Sindicaliştii răman cu … speranţa

Abia luni dimineaţă sindicaliştii vranceni vor discuta şi eventual notifica spitalele vrancene despre grevă, iar între timp aceştia îşi continuă demersurile şi în Parlament. „Luni o să avem discuţii la fiecare unitate sanitară în Vrancea, pentru a pune de acord cu managerii privind programul de grevă în aşa fel încat să asigurăm permanenţa şi să putem acorda servicii celor care au nevoie de urgenţă de serviciile noastre. Dorim să continuăm demersurile noastre dar în aşa fel încat să nu periclităm sănătatea pacienţilor noştri. Continuăm demersurile şi în Parlament, în ideea ca în plen, săptămana viitoare, să se aprobe cerinţele noastre. Avem nişte promisiuni în sensul acesta şi sper ca lucrurile să se rezolve”, ne-a declarat Claudiu Grosu, şeful sindicaliştilor vranceni. Însă greva pare să se fi nimerit într-un moment foarte prost, avand în vedere alegerile din luna decembrie şi tensiunile din partide create în jurul listelor de candidaţi. Astfel că promisiunile sunt... doar promisiuni. “Concret, nu ai cum decat să încerci să ai încredere în cuvant. Este un moment foarte dificil pentru noi. Ştiţi foarte bine că în momentul acesta sunt discuţii pe liste, sunt nemulţumiri, e foarte greu pentru că nemulţumiţii probabil nu vor asigura cvorumul în comisii şi în plen. E posibil să avem şi surprize de acest gen, pentru că unii care nu se mai regăsesc în viitor pe noua configuraţie nu vor mai vota pentru proiectele care sunt în continuare în Parlament”, spune Claudiu Grosu. 

Numărul mic de salariaţi din sănătate presupune că această grevă va trebui foarte bine gandită şi organizată, astfel încat să fie asigurată permanenţa iar greviştii să nu poată fi reclamaţi. În cazul unei greve generale, în spitale va fi asigurată urgenţa, iar cei programaţi pentru consultaţii vor trebui să revină la o dată ulterioară. Deci, dacă astăzi aveţi programare la medic, nu ar fi rău să vă informaţi înainte să mergeţi la spital dacă e sau nu grevă! (Dana LEPĂDATU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.