Ambulanţa vranceană a urcat pe podium la concursul de la Sinaia
Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea a obţinut locul II la cea de-a VII-a ediţie a Concursului Naţional de Ambulanţe care s-a desfăşurat în perioada 5 - 8 octombrie la Sinaia.
Este cea mai bună performanţă a echipajului de ambulanţă vrancean, după ce în anii trecuţi a ocupat locul IV, VI şi respectiv locul VIII. Echipa vranceană a fost cot la cot cu echipajul de ambulanţă din Bucureşti şi Ilfov, dar în cele din urmă aceştia au reuşit să se distanţeze la 2,5 puncte, ocupand astfel locul fruntaş, cu un total de 67,875 de puncte. Echipa vranceană s-a clasat pe locul II, cu un total de 65,25 puncte, urmată de echipajul SAJ Vaslui, pe locul III, cu 61,375 puncte. Cu atat mai meritoriu este locul I ocupat la proba de concurs “TRAUMĂ” de echipajul vrancean, cu 80,25 de puncte, la foarte mare distanţă de următorul punctaj de 67,25 puncte obţinut de echipajul de la Vaslui. La concurs au participat în acest an 16 echipaje la categoria C2 şi 21 de echipaje la B2. Echipajul vrâncean care a concurat la categoria B2 a fost alcătuit din asistent şi ambulanţier, respectiv Mariana Grosu şi Costel Ranete. “Este un concurs foarte greu, în care a participat jumătate din ţară. Nivelul competiţiei a crescut foarte mult de la an la an, iar noi trebuie să ne mandrim că într-un judeţ ca Vrancea, care nu este foarte cunoscut la nivel naţional, putem da nişte oameni care să obţină nişte rezultate foarte bune la o competiţie de acest calibru”, ne-a declarat dr. Laurenţiu Albiş, director medical al SAJ Vrancea, care a însoţit echipajul vrancean la Sibiu. Rezultatele afişate vineri sunt parţiale, urmand ca rezultatele finale să fie date publicităţii în cursul zilei de sambătă, atunci cand va avea loc şi festivitatea de premiere a echipajelor caştigătoare. Obiectivele concursului naţional de ambulanţă sunt acelea de valorizare a imaginii SAJ ca serviciu public de importanţă strategică, stimularea şi promovarea lucrului în echipă fără dizolvarea responsabilităţii individuale, promovarea excelenţei profesionale, a valorilor etice precum şi a fair-playului competiţional, precum şi facilitarea schimbului şi transferului de bune practici între SAJ-uri. Evaluarea echipajelor a urmărit, printre altele, respectarea protocoalelor, succesiunea corectă a paşilor, acurateţea manevrelor şi atitudinea şi imaginea de ansamblu a echipajului. Cum performanţa vrancenilor a fost într-o continuă ascensiune, aşteptăm, de ce nu, un loc I la concursul de anul viitor. (Dana LEPĂDATU)