Condiţii de groază la Spital: gandacii sunt mai sănătoşi decat pacienţii
Condiţiile igienico-sanitare precare din Spitalul Judeţean “Sfantul Pantelimon” nu mai sunt demult o noutate pentru pacienţii obişnuiţi să calce pragul unităţii spitaliceşti. În condiţiile în care structurile sanitare din întreaga ţară sunt luate la “puricat” de noul ministru al Sănătăţii, apar din ce în ce mai multe mărturii şi despre condiţiile din Spitalul din Focşani. Ultima dintre acestea, o postare a unei internaute pe o reţea de socializare, în care apar fotografii cu lenjeria tăiată de pe patul de spital, dar şi un gandac într-un colţ de salon. Potrivit postării cu pricina, ar fi vorba de salonul 7 de la Secţia de Ortopedie a spitalului. Ca o coincidenţă, dar fără nici o legătură cu pozele apărute pe Facebook, reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate (DSP) Vrancea s-au aflat, luni, într-o “vizită de lucru” la Spitalul Judeţean. Cum conducerea spitalului s-a autosesizat în ceea ce priveşte pozele apărute pe net, dr. Vasile Costin, şef serviciu control al DSP Vrancea a trecut prin saloanele de la Ortopedie, cele direct vizate de poze, pentru a vedea situaţia la faţa locului. “Ne-am dus pentru alte probleme, dar am fost anunţaţi de aceste poze şi am mers şi la Ortopedie să vedem despre ce e vorba la faţa locului. Arată mai vechi, dar era curăţenie. Nu am găsit nici gandaci, nici cearceafuri rupte. Nu ştiu unde sunt făcute pozele. Secţia nu arată cum ar trebui să arate, dar nici aşa cum se vede în poze”, ne-a declarat dr. Vasile Costin. Acesta a precizat că nu doar secţia de ortopedie are nevoie de o intervenţie generală, ci tot spitalul ar trebui reabilitat. Pană una alta, secţia de Ortopedie este una din secţiile cele mai vitregite din spital în ceea ce priveşte condiţiile, poate şi pentru faptul că se află la parterul Spitalului şi infiltraţiile de la subsol fac ca nu de puţine ori igrasia să fie la ea acasă. Patru saloane de la secţia de Ortopedie au fost renovate în primăvara acestui an prin donaţii şi cu forţă de muncă a unui om de afaceri din Bucureşti, dar cu origini în Vrancea. Nu este prima oară cand persoane particulare sau asociaţii au “vindecat” condiţiile din Spital.
“Păcat de noi că suportăm şi îndurăm aşa ceva”
Cearceafurile din Spitalul Judeţean sunt tocite din cauza uzurii iar gandacii se plimbă “voioşi” prin saloanele de la Ortopedie, acestea sunt mărturiile unui pacient al Spitalului Judeţean
Nu de puţine ori pacienţii au reclamat condiţiile din spital şi faptul că medicii sunt complici ai sistemului şi că nu reclamă aceste situaţii pe care ei, mai bine decat oricine, le cunosc. Iată cateva din mărturiile pacienţilor:
“Cand am născut eu, acum un an şi un pic, lenjeria era la fel, salteaua în valuri, pereţii scorojiţi, lumina la baie nu exista, wc-ul curgea... La o rezervă unde am plătit 40lei/zi. Pătura nu a schimbat-o cand m-a dus acolo spunand că alea nu se spală, că nu o lasă managerul să consume apă şi detergent şi pentru paturi. Soţul a pus bec la baie, a adus silicon să lipească w.c.-ul să pot intra în baie. La terapie intensivă m-a spălat cu apă rece ca gheaţa abia operată ... a aruncat cu o sticlă de un litru pe mine spunand că nu au apă caldă. Păcat de unii medici şi unele asistente care se comportă frumos, că nu au condiţii, şi păcat de noi că suportăm şi îndurăm aşa ceva”, spune Mihaela G.
“De acum opt ani cand am stat cu fecioru-miu în spital trei zile, pană în prezent, nu s-a schimbat nimic. Atunci era dezastru, acum se vede că e la fel”, e părerea Ileanei C.
Alţi focşăneni sunt de părere că alături de sistem chiar şi noi suntem complici pentru lipsa de acţiune. “Eu nu înţeleg, nu facem nimic noi, oamenii, parcă ne-am resemnat. Doar constatăm iar şi iar nereguli în societatea noastră. Atat şi nimic mai mult!”, spune şi Valentin L.
Spitalul suferă de teoria conspiraţiei
Întrebaţi despre condiţiile din Spitalul Judeţean pe care pacienţii le-au reclamat în mai multe randuri, reprezentanţii unităţii au preferat să nu răspundă acestor acuzaţii. Ca şi în alte dăţi, conducerea spitalului a luat poziţia mutului, pentru că, nu-i aşa, “cainii latră, caravana trece!”. În alte randuri, reprezentanţii spitalului au spus că unele informaţii sunt scoase din context şi mai ales sunt folosite de anumiţi reprezentanţi ai mass-media care nu sunt nici măcar acreditaţi la Spitalul Judeţean pentru a denigra instituţia şi conducerea acesteia, şi că în particular atacurile ar fi îndreptate direct spre preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, pentru că la mijloc ar fi vorba de interese personale.
Tomograful aşteaptă acreditarea
În ultimele zile, spitalul a anunţat că a primit o nouă tranşă de aparatură medicală care face parte dintr-un program mai amplu de dotare a spitalului Judeţean cu aparatură de ultimă generaţie, în valoare de 25 de milioane de euro, bani de la Ministerul Sănătăţii. Printre altele, a fost cumpărat din aceşti bani şi un tomograf, care îşi aşteaptă în prezent acreditarea de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Între timp, nu de puţine ori pacienţii au reclamat că şi atunci cand ajung la urgenţă li se solicită plata tomografului, între două şi cinci sute de lei, în funcţie de investigaţie. În condiţiile în care Spitalul Judeţean are un contract cu clinica de imagistică privată care îşi are sediul chiar în incinta spitalului, iar acest serviciu medical ar trebui să fie gratuit, cel puţin pentru cei care ajung în UPU. Deşi a existat promisiunea unei noi unităţi spitaliceşti construită din temelie, pentru că Spitalul judeţean construit în anii ’70 este depăşit astăzi de numărul de pacienţi, aceasta nu s-a concretizat. Între timp se găsesc în fiecare an bani pentru construcţia de biserici şi catedrale, chiar şi într-un oraş precum Focşaniul. (Dana LEPĂDATU)