Social

Peste 200 de focşăneni au venit la Caravana SMURD “Fii pregătit!”

Dana Lepădatu
25 iul 2016 3613 vizualizări
Peste 60% din apelurile la 112 sunt false sau nu constituie o urgenţă

Timp de două zile Piaţa Unirii din Focşani a fost mai mult decat un loc de promenadă. În acest weekend, Caravana SMURD “Fii pregătit!” a ajuns şi în oraşul nostru, iar focşănenii au avut ocazia să participe la cursuri de acordarea primului ajutor, precum şi pentru alte situaţii de urgenţă. Peste 200 de focşăneni au participat la instructajele făcute de ISU Vrancea, activitatea bucurandu-se de un mare succes în randul populaţiei. “Am fost astăzi în caravană. Materiale foarte bune de prezentare, diplome de participare pentru copii, oameni foarte instruiţi şi pregătiţi să răspundă la întrebări. Felicitări! Recomand cititorilor să treacă şi să intre cu încredere”, este unul dintre mesajele ajunse la redacţie. Cursurile au cuprins prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România, cutremure, inundaţii, incendii, precum şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face faţă. Unul dintre aspectele asupra cărora personalul ISU a atras atenţia cursanţilor a fost acela al importanţei apelului telefonic la 112 numai în cazuri de urgenţă. Potrivit datelor prezentate de reprezentanţii ISU Vrancea, circa 60% din apelurile înregistrate pe 112 nu constituie o urgenţă sau sunt apeluri false, motiv pentru care o persoană care ar avea cu adevărat nevoie de ajutor în acel moment ar putea să nu beneficieze de intervenţia personalului medical pentru că aceasta intervine la o falsă urgenţă. Unitatea mobilă are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotată cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, care au permis instruirea eficientă a cursanţilor. (Dana LEPĂDATU)






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.