Mai mulți bebeluşi au avut reacţii adverse post-vaccinare
Bebeluşii fuseseră vaccinaţi cu Pentaxim, vaccin indicat pentru a proteja copilul împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi împotriva infecţiilor invazive produse de Haemophilus influenza tip B. Potrivit declaraţiilor specialiştilor însă, reacţiile bebeluşilor la vaccin s-au încadrat în limite normale, acestea fiind trecute şi în prospectul vaccinului. De asemenea, există posibilitatea ca aceştia să fi fost vaccinaţi în perioada de incubaţie a unei viroze, motiv pentru care au existat episoade de febră post vaccinare. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a dispus o anchetă, în urma căreia nici un caz nu a fost confirmat , diagnosticul fiind acela de rino-faringită. Copiii care au ajuns în atenţia medicilor au primit tratament de specialitate și se simt bine în prezent. Un caz a fost acela a unui bebeluş care a făcut convulsii, al cărui diagnostic a fost de rino-faringită, diagnostic confirmat de altfel şi de medicii de la Spitalul “Matei Balș” din Capitală unde bebeluşul a ajuns la iniţiativa părinţilor. Reacţiile sunt normale, spun specialiştii, care consideră că nu vaccinul ar fi de vină. “Cauza nu a fost vaccinul Pentaxim. Şi până acum am vaccinat copii cu acest vaccin şi nu au fost probleme. Este posibil ca la momentul vaccinării sugarii să fi fost în perioada de incubaţie a unei răceli, deşi nu tuşeau şi nu au aveau febră. Ulterior, în perioada de post-vaccinare au făcut episoade de febră”, ne-a declarat medicul Marina Maiorov, medic specialist din cadrul DSP. În baza unui protocol de monitorizare a reacţiilor post-vaccinare, aceste cazuri au fost raportate. (Dana LEPĂDATU)