Social

Spitale care ucid! Povestea cutremurătoare a unei tinere al cărei copil a trăit doar două ore

Ziarul de Vrancea
19 mar 2016 13318 vizualizări
Venită în România pentru a face cununia civilă, mămica a ajuns luni la Spital, însărcinată fiind în cinci luni şi două săptămâni. Tânăra de numai de 18 ani din Focşani a născut un prunc, care a trăit numai două ore. Ea şi-a spus povestea pe grupul "Păţanii din Spitalul Judeţean". "Fetiţa a trăit doar două ore, cât să o boteze preotul. În spitalul din Focşani nu există aparatură pentru prematuri”, povesteşte tânăra. Reacţia spitalului te lasă fără replică: “Nu dăm curs unor ştiri fabricate din alte interese”.

Experienţa prin care a trecut o tânără de 18 ani din Focşani la maternitatea Spitalului Judeţean pare desprinsă dintr-un film de groază. Însărcinată în cinci luni şi jumătate, Crina Mădălina Popa a povestit pe grupul de Facebook "Păţanii din Spitalul Judeţean", înfiinţat după moartea tânărului Adrian Paşcu, zis Paki, clipele de coşmar pe care le-a îndurat la începutul aceste săptămâni. Fata a venit în ţară alături de logodnicul ei pentru a se cununa civil. În loc de petrecere a fost nevoită să-şi îngroape fetiţa pe care a numit-o Maria Iasmina. „Luni dimineaţă m-am dus la urgenţe deoarece am avut contracţii. Mi s-a spus că am colul dilatat de doi cm şi bebeluşul e cu capul în jos. Am fost internată şi mi s-a făcut o perfuzie care a durat de la 8 dimineaţă până pe la ora 16-17, apoi mi s-a pus altă perfuzie care am ţinut-o până marţi dimineaţă la 6.30. Din cauza condiţiilor care lipseau cu desăvârşire (cearşafuri rupte, la baie nu se închideau uşile, geamurile de la baie erau rămase blocate deschise, la duş apă rece, etc) am dorit să mă transfer, iar doctorul mi-a apus: «În orice loc te-ai duce, ai fi tratată la fel, indiferent de oraş sau de ţară pentru că ai colul de proastă calitate». Am rămas şocată de exprimarea doctorilor”, scrie Crina în grupul de pe reţeaua de socializare, deschis tuturor care vor să povestească “păţaniile” din spitalul focşănean.

Un copil care a trăit numai două ore

După ore întregi de chin, tânăra a născut în cele din urmă o fetiţă, dar copilul, în lipsa incubatoarelor, care lipsesc din maternitatea spitalului judeţean, nu a trăit decât două ore. Destul cât să aibă un certificat de naştere şi să poată fi botezată de un preot adus de părinţi la spital. “Pe la ora 23 au început contracţiile. M-am dus la o asistentă care dormea şi mi-a răspuns sec să mă duc să stau în pat. Când am văzut că durerile se accentuează m-am dus la altă asistentă care mi-a răspuns: «Tu nu ai contracţii pentru că nu ai burta tare, nu am ce să-ţi fac».  Iar eu i-am spus să-mi dea un calmant, ceva, că nu mai rezist de durere şi am primit răspunsul «Ce vrei să-ţi fac, să-ţi bag un dop?». Am stat cu dureri până dimineaţă la 6.30 când a venit o doctoriţă să mă controleze iar eu eram dilatată pentru naştere. M-a dus în sala de naşteri, m-a pus pe un pat, mi-a rupt apa şi, după ce mi-a rupt apa, ţipa la mine să mă duc mai repede să mă urc pe masa de naşteri dar eu nu mai aveam nicio forţă. După ce am născut o fetiţă de 33 cm şi 970 g, m-au curăţat înăuntru de am rămas fără glas de durere, iar ele când au terminat, ţipau la mine să cobor de acolo să cureţe după mine că urmează să nască altcineva. M-a ajutat o infirmieră să mă pun în pat ca altfel nu reuşeam.  Cam în 30 de minute a ajuns la mine soţul meu şi preotul să boteze fata. O asistentă ţipa la soţul meu să mă ia el să mă mute în salon (cum voia să mă mute, nu am idee, când amândoi eram fără forţă şi fără vlagă). Până la urmă m-a mutat o infirmieră. Fetiţa a trăit doar două ore, cât să o boteze preotul.I-am pus numele Maria Iasmina. În spitalul din Focşani nu există aparatură pentru premature”, mai povesteşte tânăra.

Externată fără recomandări sau tratament

Potrivit celor declarate de tânăra păţită, aceasta a fost externată fără să i se dea vreo reţetă sau orice fel de recomandări pentru perioada imediat următoare, având în vedere că a fost vorba totuşi de o naştere. “Ieri, 16 martie, când m-au externat nu mi-au dat nicio reţetă şi nimic pentru sâni ţinând cont că nu e ceva de ignorat iar eu fiind la prima naştere şi nu aveam de unde să ştiu ce se întâmplă, am fost nevoită să mă duc la o clinică privată unde să mi se dea tratament şi sfaturi. Astăzi (16 martie n.r.) mi-am îngropat fetiţa care poate trăia dacă se naştea într-un alt spital sau dacă mi se făcea mie un tratament potrivit pentru a duce sarcina măcar până la şapte luni. Sunt fără cuvinte, nu-mi vine să cred prin ce dramă am trecut şi trec”, scrie tânăra pe reţeaua de socializare.

“Ai colul de proastă calitate”, răspunsul unui medic

Cu toate că a solicitat în numeroase rânduri asistenţa medicală, pentru că avea dureri mari, precum şi transferul în altă unitate spitalicească, tânăra susţine că nu a fost băgată în seamă. “Le-am spus să mă transfere înainte de a naşte, le-am spus că sunt metode să pot duce sarcina. Şi a venit doctorul revoltat în salon, era şi soţul la mine în vizită, şi a spus că am colul de proastă calitate şi nu are ce să-mi facă. Sunt comozi. Te lasă cu perfuzia la minim să dureze mai mult şi nu se mai uită la tine după”, ne-a declarat tânăra vădit marcată de cele întâmplate. O altă femeie cu care stătea în salon a chemat infirmiera pentru că tânăra avea dureri mari. “Persoana care a fost cu mine în salon s-a dus să cheme asistentele că nu mai rezist eu de durere şi i s-a spus că vor veni. Şi a trecut o oră şi nu a venit nimeni. Era somnul prea dulce, bănuiesc”, s-a plâns femeia. “Şi la externare nu mi s-a spus nimic, nu mi s-a dat nicio reţetă, am fost nevoită să mă duc la privat deoarece au apărut probleme”, ne-a povestit Crina Mădălina Popa.

Poziţia spitalului: “Nu dăm curs unor ştiri fabricate din alte interese”

În lipsa unei plângeri oficiale la Colegiul Medicilor sau la orice instituţie abilitată, Spitalul Judeţean refuză să comenteze cazul Crinei. Reprezentanţii spitalului au confirmat că tânăra a fost tratată în spitalul judeţean, dar că “până la momentul externării nu şi-a manifestat nicio nemulţumire faţă de nimeni şi nimic. De aceea o rugăm ca în cazul în care are, să vină şi să facă plângere unde trebuie, aşa cum este normal: spital, Colegiul Medicilor, Parchet... unde consideră de cuviinţă ca să putem cerceta”, ne-a declarat Alina Cosma, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean. În ceea ce priveşte acuzaţiile apărute în mediul on-line, Spitalul refuză orice comentariu. “Acest tip de «ştiri» sunt publicate după anumite interese, având la bază surse care nu pot fi identificate şi fără a verifica oficial dacă într-adevăr aşa stau lucrurile. Nu am pretenţia ca acest tip de presă să aibă reporteri acreditaţi pe lângă instituţie, dar e normal ca atunci când postează ceva, măcar să dea un telefon să verifice veridicitatea evenimentului. Atunci când sunt contactaţi, autorii acestor site-uri se justifică prin simplul fapt că este spaţiul lor virtual privat şi pot posta ce cred de cuviinţă, fără punctul de vedere al nimănui. Din acest motiv, nu voi da curs nici unei discuţii de acest gen. Cât priveşte cele postate joi în spaţiul virtual, nu există nicio sesizare în acest sens, nici la spital nici la Colegiul Medicilor. Dacă doamna respectivă are nemulţumiri la adresa personalului medical este rugată să se adreseze conducerii instituţiei, Colegiului Medicilor  şi oricărei instituţii abilitate să cerceteze posibile nemulţumiri, să ia măsurile care se impun şi nu diverselor site-uri care poartă anumite interese”, a declarat Alina Cosma, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean, după ce mărturia tinerei, postată iniţial pe Facebook, a fost preluată de un jurnal online, care nu a oferit spitalului posibilitatea de a-şi spune punctul de vedere, potrivit unei reguli elementare în jurnalism: "audiatur et altera pars", adică “ascultă şi cealaltă parte”.

Intenţionez să fac plângere, spune tânăra

Cu toate că intenţionează să depună plângere pentru modul neglijent în care a fost tratată, familia nu a încurajat-o pe motiv că "oricum nu se va schimba nimic". “Eu una doresc să fac plângere, mi se pare ieşit din comun ceea ce se întâmplă”, ne-a declarat Crina. Tânăra, care la numai 18 ani a trebuit să treacă prin această experienţă tristă, speră ca şi alte femei să înveţe din păţania ei şi să fie atente atunci când aleg medicul care să le îngrijească. În ultimii ani, mai multe mămici au reclamat experienţe similare în cel mai mare spital din judeţul nostru, iar unele au plătit chiar cu viaţa miracolul de a aduce pe lume un copil. (Dana LEPĂDATU) 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 12

Adaugă comentariu
jeni, acum 2644 zile, 16 ore, 26 minute, 57 secunde
Nu eu cred în dragoste vrăji până când am întâlnit un prieten de-al meu, care mi-a spus totul despre DR.otutu care a adus fostul ei iubit din nou, chiar și atunci când ea mi-a spus că nu am citeste integral
Elisa, acum 2795 zile, 7 ore, 43 minute, 14 secunde
Viața mea a devenit devastat când soțul meu mi-a trimis de ambalare, după 17 ani pe care am fost împreună. Am fost pierdut și neajutorat după ce a încercat atât de multe moduri de a face pe citeste integral
cetateanu', acum 2957 zile, 9 ore, 5 minute, 16 secunde
Incredibil...Dumnezeule, este ori nu adevarat? In ce tara traim, in ce vremuri suntem? In mod evident cel putin un gram de adevar exista. Asteptam cu totii plangerea tinerei mame, apoi rezultatele citeste integral
george geoman, acum 2958 zile, 25 minute, 44 secunde
Colectivul de la nou-nascuti este din cale-fara de agresiv,si prin vorbe,si prin comportare. Acum un an o cumnata de-a noastra a nascut la DISPENSARUL din focsani ,si astat internata o buna bucata de citeste integral
Popescu costel, acum 2958 zile, 52 minute, 7 secunde
Principala vina o are managerul spitalului in legatura cu primirea de "mici atentii" si bani din partea pacientilor. Daca ar face o sedinta cu toti angajatii spitalului si ar interzice citeste integral
, acum 2958 zile, 1 ora, 37 minute, 50 secunde
Sfat: daca sunteti uitati intr-un pat de spital sunati de acolo la 112. Sa vedeti ce repede or sa se miste angajatii. Si or sa mai dea si cu subsemnatul.
crina, acum 2958 zile, 1 ora, 33 minute, 24 secunde
Crede-ma ca m.am gandit si la asta dar mma gandeam sa nu fiu dupa tot eu trasa la raspundere ca nu stii la ce sa te mai asteti din partea sistemului din romania.
Crina, acum 2958 zile, 21 ore, 35 minute, 35 secunde
Draga anonimule daca ai dubii privind studiile mele te rog sa cauti notele care s.au luat in acest an la titularizare. Daca nu eram cu analizele la zi , daca nu aveam toate controalele facute probabil citeste integral
Dan, acum 2958 zile, 21 ore, 45 minute, 24 secunde
Bai jegule de om care ai ceva cu acesti oameni pt ca lucreaza in italia esti din sistem cumva.bai pozitia spitalului asta nu e declaratie de profesionist insa sunt sigur nu stii ce inseamna acest citeste integral
radu, acum 2958 zile, 21 ore, 55 minute, 16 secunde
expresia *col de proasta calitate# , e folosita frecvent de medicii ginecologi dar ce sa ceri la un om de o asemenea speta(probabil 4 clase) care linge blidele italienilor dar in romania e o mare citeste integral
, acum 2958 zile, 22 ore, 6 minute, 37 secunde
Ce prosti sunt unele persoane ...ce mult le place sa comenteze ....ce ar putea fii mai frumos in viata decat un copil ....are drepate ca in romania te lasa cu o perfuzie pana se termina si o inchind citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.