Social
Vrâncenii nu donează! Centrul de Transfuzii a importat sânge de la vecini pentru urgenţele medicale
10 mar 2016
1194 vizualizări
Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Vrancea face un apel către donatorii de sânge să vină să doneze lichidul vital pentru cei în suferinţă. În aceste zile, numărul de donatori care a călcat pragul Centrului de Transfuzii a fost destul de mic, astfel că CTS a fost nevoit să împrumute sânge din centrele vecine, deoarece a avut foarte multe solicitări din Spital.
“Am avut un număr foarte mic de donatori, motiv pentru care am sunat la centrele din împrejurimi, la Buzău şi Galaţi, să ne ajute să ne completăm stocul de sânge pentru că avem şi foarte multe urgenţe. Există deficienţe de stoc pe mai toate grupele, mai ales pe 0 negativ şi B negativ”, ne-a declarat Georgiana Marin, purtătoarea de cuvânt a CTS, care a făcut un apel către toţi donatorii să doneze în aceste zile, în special cei cu grupe negative. Recoltarea de sânge se face dimineaţa, după un mic dejun uşor (ceai, cafea, biscuiţi) fără grăsimi. Potenţialii donatori sunt aşteptaţi zilnic, între orele 08.30-12.00, la sediul CTS Vrancea. Donatorii permanenţi trebuie să ştie că pot dona sânge la fiecare două luni, în cazul bărbaţilor, respectiv la fiecare trei luni, în cazul femeilor. Donarea de sânge nu reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii lor, toate instrumentele utilizate fiind sterile şi de unică folosinţă. Mai mult, medicii spun că donarea reprezintă un adevărat beneficiu pentru sănătate, fiind calea cea mai rapidă de regenerare a sângelui. Odată cu recoltarea de sânge, donatorul beneficiază şi de un set complet de analize gratuite. (Dana LEPĂDATU)
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.