Deputaţii Săpunaru şi Secară vor să ne oblige "să ne căutăm de Sănătate"
Deputaţii liberali de Vrancea, Nini Săpunaru şi Florin Secară, se numără printre parlamentarii care au semnat în favoarea iniţierii unui program naţional de prevenţie în domeniul sănătăţii. Un proiect legislativ, iniţiat de Alina Gorghiu, co-preşedinte PNL, şi fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, susţine că populaţia României trebuie să ajungă periodic la medic pentru controale de specialitate. Asta pentru că suntem printre cei mai bolnavi europeni care, din cauzasărăciei, ajungem la bătrâneţe plini de boli. În favoarea adoptării unui nou program naţional de sănătate, care să-I urmeze celui din 2007, derulat în ministeriatul lui Nicolaescu, parlamentarii spun că românii trăiesc, în medie, cu zece ani mai puţin decât europenii din UE. Românii sunt obişnuiţi să “ducă bolile pe picioare”, după cum dau de înţeles semnatarii acestui proiect, şi evită să vină la medic, din diferite motive. ”O parte importantă din ultimele decade de viaţă este trăită cu multimorbidităţi (mai multe boli cornice concomitente) şi dizabilitate”, după cum se arată în document.
Săraci şi bolnavi
Populaţia din România se luptă cu bolile şi riscul decesului de la primele zile de viaţă, dacă este să facem referire la mortalitatea infantilă, crescută în ţara noastră, la mortalitatea primei copilării şi la bolile adulţilor. Cetăţenii României prezintă cazuri peste media europeană la bolicardiovasculare, cancere, diabet, boli pulmonare şi renale cronice. Liberalii susţin că cei mai predispuşi bolilor sunt românii cu venituri reduse, cei care nici nu ajung foarte des la medic pentru controale ale stării de sănătate. “Populaţia cu un status social precar are riscuri considerabil mai mari să se îmbolnăvească mai repede, să sufere de mai multe afecţiuni cornice şi să moară mai repede decât populaţia cu un status social ridicat”, după cum se arată în proiectul susţinut şi de deputaţii liberali de Vrancea.
În 2007 s-a derulat un program de sănătate similar
“Un sistem de sănătate performant este responsabil pentru doar 20% din starea de sănătate a unei populaţii, restul de 80% fiind consecinţa determinanţilor genetici şi a celor de mediu. (…) Politicile de sănătate implementate până în prezent au încercat să abordeze problemele majore de sănătate publică într-o manieră fragmentată propunând soluţii punctuale în marea lor majoritate medicale pentru aceste afecţiuni fără rezultate notabile”, se mai arată în proiectul parlamentarilor. Liberalii susţin că un program de evaluare a stării de sănătate, cum a fost cel din 2007, care te chema la medic pentru un set de analize în luna în care eşti născut, ar fi avut rezultate bune şi ar fi determinat oamenii să meargă la medic, fie pentru că au conştientizat că este benefic, fie pentru că aşa impunea legea.
Stimulente pentru românii care au grijă de sănătatea lor
De aceea, iniţiatorii acestui proiect de lege susţin necesitatea derulării unei activităţi de prevenţie în domeniul sănătăţii. De acest lucru ar urma să se ocupe Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate. Principalele direcţii ale unui astfel de program naţional ar urma să fie: prevenirea şi combaterea bolilor infecto-contagioase şi transmisibile; depistarea precoce a bolilor cronice; măsuri de informare şi conştientizare a populaţiei privind un mod de viaţă care promovează sănătatea. Pentru a convinge românii că este bine să vină periodic la medic pentru a-şi verifica starea de sănătate, iniţiatorii acestui proiect de lege spun că în lege ar trebui să se specific posibilitatea acordării unor stimulente financiare pentru cei care au grijă de sănătatea lor, iar aceste stimulente să poată fi utilizate numai pentru servicii de sănătate sau să fie adăugate la pensie. “Prin acest mecanism, cetăţenii sunt stimulaţi să aibă grijă de sănătatea lor”, sunt de părere politicienii. Totuşi, în cazul în care se va vota în Parlament, acest proiect legislativ are dispuse şi măsuri împotriva celor care refuză controlul medical. În cazul în care nu fac verificări ale stării de sănătate şi apoi se îmbolnăvesc, pacienţii sunt pasibili să plătească integral costurile actului medical. (Iulia CREŢU)