Social

Tot ce trebuie să ştiţi despre gripa porcină. Nu există nicio diferenţă între gripa sezonieră şi gripa porcină

Dana Lepădatu
2 feb 2016 3925 vizualizări
Trei cazuri de gripă porcină au fost confirmate în Vrancea. Virusul gripei porcine e la fel de periculos ca orice virus de gripă sezonieră u vaccinarea este unica modalitate de prevenire a epidemiilor

Cunoscută şi sub numele de “gripă porcină”, gripa AH1N1, este o afecţiune respiratorie acută contagioasă. În acestă săptămână, în Vrancea au fost confirmate trei cazuri de îmbolnăvire cu gripă porcină, iar la nivelul întregii ţări s-au înregistrat deja peste 20 de cazuri. La graniţa cu România, în Ucraina, peste 100 de persoane au murit din pricina gripei porcine. Deşi prezenta un pericol foarte mare la apariţia sa, în 2009, acum nu mai este nicio diferenţă între gripa porcină şi gripa sezonieră. “Gripa porcină era importantă în 2009, atunci când a apărut prima dată, pentru că oamenii nu aveau imunitate. Între timp a devenit gripă sezonieră şi apare la fel ca orice alt caz de gripă”, ne-a declarat dr. Mariana Maiorov, director adjunct al Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea.
      
Cum se transmite gripa porcină
      
Virusul gripal de origine porcină AH1N1 se transmite în acelaşi mod ca şi gripa sezonieră. Virusurile gripale se transmit de la om la om, prin aerosolii produşi de tusea sau strănutul persoanelor infectate. De asemenea virusul poate fi transmis prin contact direct cu persoanele infectate sau prin contact cu obiecte sau suprafeţe contaminate. Persoanele infectate cu virusul gripal pot trece printr-o perioadă de incubaţie de aproximativ 3-4 zile, perioadă în care sunt asimptomatici, după care acestea pot resimţi oboseală, febră, rinoree, dureri de gât, dureri muscular, frisoane, tuse, strănut, uneori diaree şi vomă. Cei mai mulţi bolnavi se însănătoşesc în aproximativ o săptămână, însă la unele persoane cu imunitate scăzută, gripa porcină, la fel ca şi gripa sezonieră de altfel, poate prezenta manifestări mai grave sau apariţia complicaţiilor cum ar fi pneumonia. Unii bolnavi pot avea nevoie de spitalizare, iar în unele cazuri, pe fondul unor boli cronice, poate surveni şi decesul.

Care sunt categoriile de risc

Există categorii de persoane mai expuse la contactarea şi transmiterea virusului, sau care datorită imunităţii scăzute dezvoltă o formă gravă de gripă ce le poate pune chiar viaţa în pericol. Aceste categorii de pacienţi sunt de altfel cele care sunt imunizate gratuit cu vaccinul antigripal. Printre acestea, femeile însărcinate, copiii până la 2 ani şi bătrânii peste 65 de ani, adulţii care suferă de afecţiuni cronice, în special boli respiratorii şi cardiace. Deasemenea, va fi imunizat gratuit şi personalul medical şi cel de asistenţă socială.
      
Măsuri igieno-dietetice de prevenire a contactării gripei porcine  

Virusul gripal AH1N1 poate supravieţui în mediu de la câteva ore la câteva zile. Transmiterea sa se poate face atât pe cale aeriană (prin tuse, strănut, salivă) cât şi prin contactul direct cu o persoană contaminată sau prin atingerea unor obiecte contaminate cu virusul gripal.

Pentru prevenirea transmiterii şi contactării virusului gripal sunt importante câteva reguli de igienă:

-    Acoperiţi-vă nasul şi gura cu batista personală în timpul strănutului sau al tusei
-    Folosiţi de preferinţă batiste de unică folosinţă care se vor arunca la coşul de gunoi
-    Spălaţi bine mâinile cu apă caldă şi săpun, sau dacă nu aveţi posibilitatea, utilizaţi serveţele umede dezinfectante sau gel
-    Evitaţi pe cât posibil aglomeraţiile
-    Evitaţi contactul apropiat cu persoane care prezintă semne clinice evidente de afecţiuni acute respiratorii (febră, tuse, strănut, ochii congestionaţi etc.)
-    Persoanele care prezintă simptome asemănătoare gripei trebuie izolate de restul familiei. Acestea trebuie să se prezinte la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice.

Virozele şi pneumoniile îşi fac de cap în Vrancea

În Vrancea patru persoane s-au îmbolnăvit de gripă în săptămâna care a trecut, două dintre acestea necesitând internare, informează DSP Vrancea. De asemenea, s-au raportat în Vrancea 1.372 de cazuri de infecţii respiratorii acute, dintre care 92 au necesitat internare. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat la grupa de vârstă 5-14 ani, unde s-au înregistrat 440 de cazuri din care 24 internate. De asemenea, 301 persoane au făcut pneumonie, 83 fiind internate, iar cele mai multe cazuri au fost înregistrate tot la copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani (75 de cazuri din care 19 au necesitat internare). 

Vaccinul rămâne cea mai sigură metodă de imunizare

Cea mai eficientă metodă de prevenire a infectării cu virusul gripal este administrarea vaccinului antigripal. Trebuie menţionat însă că, deşi eficienţa vaccinurilor este crescută, vaccinarea nu asigură o protecţie de 100% împotriva infectării cu virusul gripal. Prin vaccinare însă, scad semnificativ şansele contactării virusului, iar în cazul infectării, simptomele gripale sunt mai blânde la pacienţii vaccinaţi. Campania de vaccinare antigripală continuă, atât în cabinetele medicilor de familie, cât şi în ambulatoriul DSP. Medicii avertizează că vaccinarea rămâne principala măsură pentru prevenirea gripei şi reduce impactul epidemiilor. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Ioana, acum 3232 zile, 12 ore, 27 minute, 49 secunde
Pai daca mergi la medicul de familie, nu iei si transmiti gripa?. Oricum eu fac tratament acasa pentru cu nu m-am putut tine pe picioare ptr a merge la acesta.Desi as fi vrut sa fac niste analize, citeste integral
Alex, acum 3233 zile, 12 ore, 27 minute, 38 secunde
Unul dintre blogurile care intr-adevar merita vizitate http://gramastela.wordpress.com/
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.