Social

Prostia instituţională îl costă 15 lei pe fiecare vrâncean cu card defect

Dana Lepădatu
13 ian 2016 3928 vizualizări
“Aceasta este situaţia!", susţine Mihai Copaci, după ce 14.000 de vrânceni au primit carduri de sănătate defecte. Pentru a putea beneficia de consultaţii medicale, asiguraţii sunt nevoiţi să achite o taxă de 15 lei o dată la două luni. Medicii de familie spun că prin această greşeală, nu numai că îşi majorează bugetul , dar CNAS face şi “economii”, neplătind cel 10 lei pe consultaţia acordată pacientului asigurat.

14.000 de carduri de Sănătate pentru tot atâţia vrânceni au fost tipărite degeaba pentru că nu pot fi validate la medicii de familie din Vrancea. În această situaţie se află tot lotul tipărit de Imprimeria Naţională şi distribuit în luna decembrie către pacienţii din Vrancea de către Poşta Română. Situaţia a fost semnalată de medicii de familie, dar şi de pacienţi. “Ultima tranşă de carduri, sosite în decembrie, au o problemă cu softul şi nu pot fi folosite. Oamenii sunt trimişi de medicii de familie la Casa de Asigurări, unde aceştia sunt sfătuiţi să le dea pierdute (deşi vin cu ele în mână!). Plătesc 15 lei ca taxă pentru un nou card şi primesc o adeverinţă înlocuitoare pe trei luni. Mi se pare aberant! Ca la noi...” este sesizarea făcută de un cititor al Ziarului de Vrancea.
 

Se declară pierdut!
 

Pacienţii vin la sediul CAS pentru rezolvarea problemelor cu cardul, dar aici li se sugerează, mai mult sau mai puţin voalat, ca, pentru a putea beneficia rapid de servicii medicale, să declare cardul pierdut. Între timp, pacientului, care plăteşte 15 lei pentru acest lucru, i se eliberează o adeverinţă medicală, cu valabilitate de 60 de zile, cu care poate merge la medic pentru consultaţia atât de necesară. Deşi la început preşedintele-director general al CAS Vrancea, Mihail Copaci, a spus că nu tot lotul de carduri distribuit în decembrie 2015 are probleme, pus faţă în faţă cu medicii de familie, care au susţinut că nici unul dintre carduri nu a putut fi validat, a trebuit să recunoască că întreg lotul este compromis. Şeful CJAS a recunoscut că soluţia de a declara cardul pierdut este cea mai la îndemână dacă pacientul are nevoie urgentă de servicii medicale. “Nu exclud ca Imprimeria Naţională să fi făcut anumite erori. Dacă sunt chestiuni tehnice ale cardului, conform procedurilor, pacientul trebuie să completeze o cerere şi să trimită cardul pentru retipărire la CNAS. Pentru funcţionalitate i se spune într-adevăr pacientului că, pentru a putea beneficia mai repede de servicii medicale, are şi varianta de a plăti 15 lei. Nu este o chestiune frecventă, dar se întâmplă. Acestuia i se eliberează adeverinţă valabilă două luni, după care, în această perioadă îi vine cardul”, a explicat Mihail Copaci.
 

Cine e de vină?
 


În timp ce Casa de Asigurări spune că SIVECO, firma care gestionează programul informatic, a întârziat transformarea stării cardurilor, din “transport” în “invalid” pentru a putea fi validate la medicii de familie, aceştia din urmă reclamă că situaţia este creată intenţionat pentru a se face economii în sistem. La fel ca blocarea sistemului informatic al cardului de sănătate. “Blocările sistemului au devenit o obişnuinţă, se schimbă doar componetele care nu funcţionează. Cel mai adesea se blochează pe componenta de validare a serviciului. Prin această blocare, voluntară, credem noi, CNAS face «economii», neplătind cei 10 lei pe consultaţia acordată pacientului asigurat”, spun medicii de familie prin vocea reprezentantului lor, dr. Grigore Hanţă, preşedintele Patronatului Medicilor de familie din Vrancea. “Menţinerea cardurilor trimise asiguraţilor în luna decembrie în «stare invalidă» în toată ţara, din care 14.000 numai în Vrancea, fără a li se schimba «starea» decât după deplasarea pacientului la sediul CAS-urilor reprezintă o dovadă de desconsiderare din partea CNAS, atât a pacienţilor cât şi a partenerilor contractuali pentru furnizarea de servicii medicale”, spune dr. Grigore Hanţă. De faţă fiind când s-a discutat despre această problemă, Mihai Copaci i-a sfătuit pe medicii de familie "să facă print-screen din PIAS după situaţia fiecărui pacient, din care să rezulte calitatea de asigurat". Dacă au această dovadă, Mihai Copaci a dat asigurări că serviciile medicale le vor fi decontate de instituţia pe care o conduce. Soluţie cu care medicii de familie nu sunt de acord, pe motiv că amplifică birocraţia şi le reduce timpul alocat consultaţiilor medicale. 

 

Carduri retipărite pe banii pacienţilor

Cele 14.000 de carduri distribuite în Vrancea ar putea fi trimise spre retipărire la Bucureşti. Banii, cel mai probabil, vor proveni tot din fondurile publice gestionate de Casa de Asigurări de Sănătate. “Aceasta este situaţia! Noi am transmis la CNAS şi urmează să se ia o decizie", declară Copaci, care a adăugat, în cadrul conferinţei de presă de ieri, că se discută inclusiv de retipărirea acestora. Realitatea este însă că din luna decembrie 2015 până acum nu a fost luată nici o decizie iar cei care au de pierdut sunt pacienţii care plătesc conştiincios, lună de lună, asigurări sociale de Sănătate. Problema este pasată în curtea Imprimeriei Naţionale, respectiv a companiei SIVECO, care ar trebui să remedieze disfuncţionalităţile de ordin tehnic. Între timp, pacienţii care au primit cardul defect, dar în sistem figurează ca avându-l tipărit, sunt plimbaţi pe drumuri şi puşi să plătească pentru prostia instituţională. Dacă vă îmbolnăviţi totuşi şi sunteţi în această situaţie, când mergeţi la CAS pentru a cere adeverirea calităţii de asigurat, musai să aveţi în buzunar 15 lei. Aşa, cel puţin două luni de zile staţi liniştit! (Dana LEPĂDATU)

Aglomeraţie "combătută" cu o nouă linie telefonică

Confruntată cu un număr foarte mare de pacienţi care vin la sediul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, de săptămâna viitoare instituţia va pune în funcţiune o nouă linie telefonică unde, atât pacienţii cât şi medicii, pot primi asistenţă. Numărul de telefon este  0237/227.714, interior 126. Această nouă linie se adaugă altor două linii dedicate asistenţei telefonice de urgenţă, cu acelaşi număr şi cu interioarele 109, respectiv 112. Pacienţii pot apela aceste numere de telefon pentru a efectua deblocarea cardurilor de sănătate, iar medicii pot verifica, de exemplu, calitatea de asigurat a pacienţilor. De asemenea, la aceste numere de telefon pacienţii pot face programări la ghişeele Casei, fapt care ar putea evita aglomeraţia la CAS. Tot pentru a creşte gradul de satisfacţie a asiguraţilor faţă de serviciile oferite, CAS a decis mărirea numărului de ghişee şi suplimentarea personalului care se va ocupa de soluţionarea problemelor privind cardul de sănătate. (D. L.)

 

UPDATE!!!

Drept la replică: SIVECO susţine că nu este responsabilă pentru cardurile cu disfuncţionalităţi


În urma articolului apărut joi, 13 ianuarie, în Ziarul de Vrancea, “Prostia instituţională îl costă 15 lei pe fiecare vrâncean cu card defect”, compania SIVECO, care gestionează unele servicii aferente utilizării cardului de sănătate a făcut următoarele precizări:
În beneficiul informării cititorilor dumneavoastră, dorim să facem următoarele precizări:
- Tipărirea şi distribuirea cardurilor de sănătate sunt activităţi care se desfăşoară înainte de preluarea lor în sistemul informatic
- Aplicaţiile informatice pot utiliza cardurile de sănătate doar după activarea acestora
- Transformarea stării cardurilor, înaintea activării iniţiale la medici, se face doar prin procese clar definite - care nu s-au derulat în cazul semnalat de dumneavoastră (disfuncţionalitatea celor 14.000 de carduri de sănătate distribuite în luna decembrie– n.red.).
Vă asigurăm că specialiştii noştri sunt permanent preocupaţi de funcţionarea optimă a sistemului informatic şi manifestă toată disponibilitatea de soluţionare a situaţiilor apărute, cu respectarea fluxurilor de lucru asociate activităţilor definite în sistem”, se arată într-un drept la replică trimis redacţiei ziarului nostru.
Sistemul Informatic pentru Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS) a fost implementat de HP Romania SRL şi Novensys Corporation SRL, companii care au câştigat licitaţia în valoare de 87.636.000 lei (fără TVA). Potrivit unor precizări ale SIVECO Romania, în proiectul cardul electronic de sănătate compania are rolul de subcontractor, furnizând serviciile aferente utilizatorilor CNAS/CJAS, cum ar fi generarea şi urmărirea listelor de posesori de carduri, validarea operaţiunilor semnate cu cardul, etc. De asemenea, SIVECO răspunde de implementarea în aplicaţiile locale ale medicilor şi farmaciştilor, distribuite de CNAS, a functionalităţilor de utilizare a cardului. Alte componente, precum cititorul de card şi Unitatea de Management a sistemului sunt gestionate de alte companii. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
modista, acum 2995 zile, 4 ore, 47 minute, 23 secunde
Cardul de sanatate poate pune in pericol viata oamenilor mai ales a celor grav bolnavi si pentru cei care cateva ore sau zile fac diferenta intre viata si moarte. Pana am putut sa activez si sa citeste integral
F V S , acum 2995 zile, 15 ore, 17 minute, 4 secunde
Aceasta este afacerea cuiva sus pus si nu este corect sa se plateasca retiparirea cardului de sanatate atita timp cit pacientul nu a gresit cu nimic.Sunt in aceasta situatie si si dupa ce ca sunt citeste integral
^c, acum 2995 zile, 23 ore, 53 minute, 51 secunde
@Focsaneanul - de fapt habar n-ai ce tre' sa faca informaticienii, asa-i?
MEDIC, acum 2996 zile, 5 ore, 54 minute, 37 secunde
SA EMITA ALTELE IN MOD GRATUIT IAR CINE A GRESIT SA PLATEASCA ! MII DE SCUZE OAMENILOR ,ASA E FRUMOS DACA ESTI EDUCAT PUTIN .
Focsaneanul, acum 2996 zile, 6 ore, 8 minute, 48 secunde
Eu i - as destitui pe toti , atat la nivel central cat si judetean , atat sefii de institutii cat si informaticienii din sistem . Motivul : bataia de joc generalizata atat la adresa cetatenilor citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.