Social

Tradiţii unice de Crăciun: Bradul brazilor şi secretul vrâncenilor de la munte!

Ziarul de Vrancea
24 dec 2015 2274 vizualizări
În Vrancea arhaică există din moşi strămoşi un obicei care se mai păstrează şi astăzi în Podu - Nărujii, un sat mic, ţinut ca în căuşul palmei, de platoul înalt, aflat între comunele Năruja şi Nistoreşti.

Cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, când întreaga suflare creştinească se pregăteşte pentru naşterea Mântuitorului nostru Iisus Cristos, stăpânul casei îşi ia securea şi pleacă la pădure, să aleagă şi să aducă cel mai frumos brad de împodobit, căci bradul e semn de reînnoire şi trăinicie şi nu trebuie să lipsească din nicio casă. De obicei, tatăl este însoţit de fiul mai mare, ce are ocazia să preia tradiţia de la părintele său, care îl învaţă tainele căutatului prin pădurea deasă a celui mai viguros brăduţ. Căci nu orice brad ajunge într-o casă de gospodar. Băiatul curios stă în preajma tatălui care-i arată cărările de urmat şi semnul că acela este bradul brazilor şi alesul aleşilor.

 Cum să alegi un brad fără să superi pădurea...

Gospodarii ştiu cum să îmbuneze pădurea, să le mai dea un brad şi anul care vine. „Aveam vreo 10 ani când taica m-a luat cu el în pădure. Eram copil, zăpada mare, înotam prin troiene, dar n-am avut curaj să mă plâng. Fiul meu a avut noroc de iarnă, până acum e uşoară, aşa că am pornit pe seară, pe cărări de munte, numai de noi ştiute, prin goluri ferite unde, de obicei, cresc cei mai frumoşi brăduţi. Sorin s-a descurcat foarte bine, i-a plăcut şi am ales şi un brad pe cinste”, ne povesteşte Gicu Chilian, din Podu Nărujii, pe care l-am găsit pregătit să întâmpine Sfântul Crăciun. „Tata m-a învăţat ce să fac, unde să caut, să nu supăr pădurea”, spune Sorin. Curioşi să aflăm cum poate să facă acest lucru, nu reuşim să-l convingem pe Sorin să ni-l divulge. „E secretul nostru, al vrâncenilor de la munte!”, spune Sorin mândru nevoie mare; de acum a intrat în rândul bărbaţilor.„Să nu vă supăraţi, dar  e vorba de o taină mare, ceva ca să înmulţească, să îndesească puieţii, să avem ce aduce acasă şi anul care vine”, ne spune Gicu Chilian.  

 

Primul vizitator: un bărbat, ca să ai noroc tot anul

„Colindiţele” le urează familiilor din sat un an nou cât mai bun

 

  Ajunşi acasă, încep împodobitul. Gospodina cheamă copiii să aleagă cele mai frumoase globuri şi ghirlande. Ultimul glob, din vârf, este aşezat de  bărbatul casei, pentru noroc şi prosperitate. „Aşa este obiceiul în satul nostru. Bunica mea spunea mereu că bărbatul este cel care aduce prosperitate, are grija familiei şi tot el este fala casei”, ni se explică. 

Tradiţiile sunt încă vii şi foarte frumoase în satele noastre

 Luminiţele din brad nu se aprind până când nu răsare prima stea, altfel acest moment aduce ghinion. Bătrânii spun că, dacă în această seară îţi trece pragul un bărbat, vei avea noroc un an de acum înainte. Dacă trece o femeie, ghinionul se va ţine scai de tine. Nicoleta şi Gicu Chilian au fost norocoşi pentru că, la vreme de seară, le-a trecut pragul un bărbat, prieten cu gospodarul casei. O ţuiculiţă caldă şi parfumată, din prună adevărată, de Năruja, dezleagă limbile şi glumele, să mai treacă nerăbdarea celor care-l aşteaptă pe Moş Crăciun. El va aduce daruri: o păpuşă frumoasă, maşini, tractoare şi multe altele despre care părinţii i-au scris din timp. Când bradul este gata şi copiii dorm deja, îşi face apariţia discretă Moş Crăciun... Din bătrâni se spune că, dacă în această noapte cerul va fi senin şi cald pe afară, vremea va fi frumoasă, numai bună de petrecere până după Sfânta Bobotează. (Janine VADISLAV)

 




P.S.: Mulţumim doamnei Adriana Bratie, directorul Căminului Cultural Năruja, pentru ajutorul oferit la documentarea acestui material



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.