Social

Vrancea e ocolită de gripă , dar "atacată" de viroze şi pneumonii

Ziarul de Vrancea
17 nov 2015 1086 vizualizări
Medicii recomandă vaccinarea antigripală

Nici un caz de gripă nu s-a înregistrat oficial în judeţ în săptămâna care a trecut, dar peste 1.500 de vrânceni au ajus la medic cu pneumonii şi viroze. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, 1.203 persoane au fost diagnosticate cu infecţii respiratorii acute, dintre care 79 au necesitat internare, iar alte 234 de persoane au ajuns la medic cu pneumonie acută, internarea fiind necesară pentru 50 dintre aceştia. Cea mai afectată categorie de vârstă rămâne în continuare cea cuprinsă între 5 şi 14 ani. În această săptămână 1.751 de persoane s-au vaccinat antigripal, DSP Vrancea având încă în stoc 1.302 doze de vaccine. Alte 2.533 de doze de vaccin antigripal se află la cabinetele medicilor de familie din judeţ. Specialiştii atrag atenţia asupra necesităţii vaccinării, mai ales pentru categoriile de risc. Vor avea prioritate la vaccinare persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, dar şi personalul medical. Campania se derulează prin cabinetele medicilor de familie, dar vaccinul poate fi găsit şi la sediul DSP Vrancea.

Sezonul îmbolnăvirilor e abia la început

Fluctuaţiile de temperatură din această perioadă, precum şi vremea rece care se va instala în curând, va duce cu certitudine la creşterea numărului de vrânceni care vor avea nevoie de sprijin medical. Medicii reamintesc că păstrarea regulilor de igienă personală reprezintă una din metodele cele mai eficiente de prevenire a îmbolnăvirilor. Virusul gripei se transmite uşor de la o persoană la alta prin particule expectorate de persoana infectată prin tuse sau strănut. După o perioadă de incubaţie de 1-4 zile apar primele simptome. Boala se răspândeşte extrem de rapid în rândul populaţiei, mai ales în locurile aglomerate. Vaccinarea rămâne principala măsură pentru prevenirea gripei şi reduce impactul epidemiilor. Un vaccin costă în medie 22 de lei. (D. LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.