Ambulanţa Vrancea îşi măsoară forţele cu serviciile de ambulanţă din ţară
Concursul se va desfăşura la Sibiu, motto-ul concursului fiind “Singurul concurs demn de un om înţelept este cu el însuşi”. Echipajul vrâncean, alcătuit din asistent şi ambulanţier, speră să obţine rezultate foarte bune la ediţia din acest an. SAJ Vrancea nu se află la prima participare la acest concurs. „Acum doi ani, echipajul vrâncean a obţinut locul 8, în timp ce anul trecut a obţinut un binemeritoriu loc 6 pe ţară”, ne-a declarat Laurenţiu Albiş, director medical al SAJ Vrancea. Obiectivele concursului sunt acelea de a valorizarea imaginea SAJ ca serviciu public de importanţă strategică, stimularea şi promovarea lucrului în echipă fără dizolvarea responsabilităţii individuale, promovarea excelenţei profesionale, a valorilor etice precum şi a fair-playului competiţional, precum şi facilitarea schimbului şi transferului de bune practice între SAJ-uri. Concursul va consta în două probe contra-cronometru, o probă prin care se va încerca o resuscitare, iar cea de-a doua va fi o probă de traumă, în care echipajele vor primi ca temă diferite tipuri de traume pe care vor trebui să le soluţioneze. Evaluarea echipajelor va urmări, printre altele, respectarea protocoalelor, succesiunea corectă a paşilor, acurateţea manevrelor şi atitudinea şi imaginea de ansamblu a echipajului. (Dana LEPĂDATU)