Moară electrică din pixuri, pictură pe ţiglă şi ceas din linguri confecţionate de elevi
Că imaginaţia copiilor o depăşeşte pe cea a adulţilor este un fapt confirmat de ceea ce au reuşit să creeze câţiva elevi vrânceni din materiale reciclabile: o moară electrică din pixuri, un tablou pictat pe o ţiglă, un ceas din linguriţe, animăluţe din PET-uri şi multe altele.
Animăluţe confecţionate din PET-uri şi castane
Toate acestea au fost create de elevi din Focşani, Tîmboieşti şi Adjudu-Vechi care au învăţat ce înseamnă alimentaţia sănătoasă şi să colecteze deşeuri în cadrul unui proiect iniţiat de Şcolile Tîmboieşti şi Adjudu-Vechi, coordonat de profesoarele Ana Gavrilescu şi Nela Daniela Ionaşc. Acţiunea educaţională intitulată “Tu decizi ce alimente consumi” a fost implementată de şcolile vrâncene ca urmare a selectării celor două profesoare la un curs de formare intitulat “Abilităţi de viaţă în contextul dezvoltării durabilă”, în cadrul unui program iniţiat de CJRAE Bihor, care a avut ca parteneri FDSC şi Asociaţia Reper21.
“Ignoranţa omului modern”
Scopul acţiunii a fost de promovare a cunoştinţelor corecte privind aspectele legate de importanţa conţinutului produselor alimentare consumate, a stării de bine, a unei calităţi superioare de viaţă şi formarea de atitudini şi deprinderi care să conducă la un comportament responsabil şi sănătos. Activităţile s-au desfăşurat luna aceasta, octombrie fiind declarată Luna Prof21. Fiecare săptămână a cuprins câte o activitate, astfel: în prima săptămână au fost colectate ambalajele produselor alimentare consumate de elevi, în săptămâna a doua au fost realizate mese rotunde părinţi-elevi în care s-a pus accent pe citirea ambalajelor alimentare consumate, în a treia săptămână au fost realizate şi distribuite de către elevi 600 de pliante privind “Ignoranţa omului modern” cu informaţii privind conştientizarea importanţei conţinutului unui aliment, iar în ultima săptămână au fost realizate obiecte diverse din material reciclabile. Acestea au fost prezentate în cadrul unei expoziţii ce a fost organizată miercuri la Şcoala Adjudu-Vechi la care au participat şi o parte dintre elevii din proiect.
Mai atenţi la etichete
La prezentarea expoziţiei au luat parte şi elevi ai Şcolii “Ştefan cel Mare” Focşani, unitate de învăţământ invitată în proiect, proiect ce a avut ca parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ), reprezentat prin inspectorul de educaţiei fizică şi sport Vica Mincă, Asociaţia “Şcoala de curaj” Tîmboieşti şi Consiliul Local Adjud. “Copiii au fost extrem de receptivi, iar acţiunile din cele două şcoli au fost comune. Am avut o masă rotundă cu părinţii, iar acum elevii noştri vin la şcoală cu sandvich, fructe şi apă, fără să-şi mai cumpere de la magazin produse nesănătoase”, ne-a declarat profesoara Nela Daniela Ionaşc de la Şcoala Adjudu-Vechi, gazda acţiunii de miercuri. Fiecare şcoală şi-a ales ca grup ţintă o clasă din învăţământul gimnazial, însă, prin acţiunile desfăşurate, grupul ţintă a fost extins la întreaga comunitate. “La orele de educaţie fizică elevii vin cu câte un măr în geantă pe care îl mănâncă la sfârşitul orei. Am ales Şcoala “Ştefan cel Mare” să devină partener în proiect deoarece este una din mediul urban, iar elevii, indiferent de unde provin, consumă aceleaşi produse. Acum copiii au învăţat să citească etichetele astfel încât să ştie ce consumă. Consider că acest proiect dezvoltă abilităţi de viaţă”, ne-a declarat profesoara Ana Gavrilescu de la Şcoala Tîmboieşti.
Moară electrică din pixuri
Doru Andrei Panaite şi moara sa confecţionată din pixuri
Ceea ce a ieşit din mâinile elevilor, din ambalajele produselor pe care le-au consumat în prima săptămână a proiectului, este uimitor. Doru Andrei Panaite din Adjudu-Vechi a confecţionat o mică moară electrică din pixuri consumate, la care a muncit numai 20 de minute, după cum ne-a mărturisit. A ataşat două baterii cu ajutorul cărora porneşte elicea. “A fost interesant acest proiect şi mi-a plăcut. Am realizat activităţi împreună şi cu părinţii pe care am reuşit să-i conving să facă mişcare”, ne-a spus Sabina Panţuru din Tîmboieşti. Pentru elevii din Focşani participanţi la expoziţia de miercuri, simpla vizită într-o şcoală din mediul rural a constituit o lecţie de viaţă. “A fost interesant, dar am învăţat să preţuim mai mult ce avem. E frumos la ţară, unde se păstrează tradiţiile, însă ne-am obişnuit în stilul nostru modern şi nu ştiu dacă ne-am putea obişnui în mediul rural”, ne-a spus Andrea Păun, elevă în clasa a VII-a la Şcoala “Ştefan cel Mare” Focşani. Copiii din cele trei şcoli au schimbat impresii, şi-au prezentat obiectele confecţionate, au făcut planuri pentru activităţile viitoare, proiectul urmând să continue pe plan judeţean pe tot parcursul anului şcolar. La final invitaţii au vizitat muzeul cu obiecte ţărăneşti amenajat în incinta Şcolii Adjudu-Vechi. (M. VLĂDESCU)