Social

Sancţiune simbolică pentru deputaţii care au chiulit

Iulia Crețu
27 oct 2015 978 vizualizări
Doi deputaţi de Vrancea figurează pe lista parlamentarilor care vor fi sancţionaţi pentru absenţe nemotivate în lunile mai şi iunie.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a anunţat că 22 de deputaţi, între care se numără şi Victor Roman, deputat PSD de Adjud, şi Laurenţiu Ţigăeru Roşca, deputat UNPR de Mărăşeşti, care au chiulit de la şedinţe, vor fi “pedepsiţi” cu tăierea a 1% din indemnizaţia lunară brută. Printre deputaţii cu cele mai multe absenţe nemotivate sunt Sebastian Ghiţă, Eduard Martin, Valeriu Steriu. Secretarul Camerei Niculae Mircovici a făcut această precizare după şedinţa conducerii Camerei, arătând că această decizie a fost luată potrivit Regulamentului Camerei. Vor fi sancţionaţi Sebastian Ghiţă, care are în cele două luni 20 de absenţe nemotivate, Eduard Martin - cu şase absenţe, Valeriu Steriu - cu cinci absenţe, Bogan Mihăilescu, Dorel Căprar, Daniel Florea şi Marius Manolache - cu câte patru absenţe, iar Ovidiu Dumitru, Constantin Enea, Dumitru Popescu, Cătălina Ştefănescu şi Cristian Rizea - cu câte două absenţe. Alţi deputaţi, Daniel Bărbulescu, Remus Cernea, Tudor Ciuhodaru, Florentin Gust, Vlad Marcoci, Cosmin Necula, Victor Roman, Mihai Sturzu, Laurenţiu Ţigăeru Roşca şi Radu Vasilică, au avut câte o absenţă nemotivată. Deşi sancţiunile pentru lipsa de la muncă a parlamentarilor pot fi considerate normale, 1% tăiat din indemnizaţia lunară, care este aproape 5.000 lei pentru un deputat, înseamnă 50 lei. Din aceşti bani, spre exemplu, un parlamentar îşi ia trei pachete de ţigări. Deci, nu-i va ustura prea mult la buzunar. (I. C.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Cioca, acum 781 zile, 8 ore, 29 minute, 51 secunde
I-ai prins bine pe astia cu cate o absenta! Tu n-ai lipsit niciodata de la serviciu fara sa te fi invoit?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.