Social

A băut şi s-a certat iar apoi a vandalizat maşinile din Sud

Dan Chiriac
21 oct 2015 1544 vizualizări
Un focşănean s-a ales cu dosar penal după ce a distrus mai multe maşini în cartierul Sud. Marţi seara, poliţiştii focşăneni au fost sesizaţi de un bărbat de 36 ani, din localitate, că în timp ce conducea pe strada Revoluţiei, un necunoscut i-ar fi lovit cu un corp dur partea din faţă a autoturismului fiindu-i distruse capota motor şi farul stânga faţă

Aceleaşi fapte au fost sesizate de alţi doi bărbaţi de 42 şi 28 ani, care au trecut prin acea zonă. Din primele cercetări efectuate s-a stabilit faptul că vinovat de distrugerea celor trei autoturisme este un tânăr de 23 de ani, Florin Rădulescu. Pe fondul consumului de alcool şi a unei altercaţii cu un taximetrist, el ar fi lovit cu o bâtă autoturismele menţionate. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă cu tânărul în stare de libertate. Şi poliţiştii din Gugeşti au fost sesizaţi de un bărbat, din comuna Slobozia Bradului, că un bărbat de 49 ani i-ar fi distrus o construcţie din satul Cornetu. În cauză a fost întocmit dosar penal. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.