Mărăşeştiul inaugurează Centrul de Zi modernizat
Centrul de zi Socio-Educaţional din Mărăşeşti a fost inaugurat vineri, în urma lucrărilor de modernizare cu fonduri nerambursabile. În cadrul proiectului început în mai 2015 au fost înlocuite ferestrele, s-a făcut izolarea termică, s-au realizat renovări interioare, s-a schimbat anvelopa clădirii, au fost cumpărate calculatoare, maşini de cusut şi a fost înlocuit gardul. "Dacă, până acum, de serviciile centrului beneficiau doar copiii, prin acest proiect am venit şi în sprijinul tinerilor, cu consiliere şi sprijin real pentru problemele cu care se confruntă, mai ales în obţinerea unui loc de muncă", a declarat primarul Valerică Chitic la inaugurare. La Centrul de Zi din Mărăşeşti, 40 de copii vor primi zilnic o masă caldă şi ajutor la teme, cu scopul îmbunătăţirii frecvenţei şi a rezultatelor şcolare. În 2003, au fost înfiinţate mai multe centre de acest tip în diverse localităţi din Vrancea, însă în prezent doar cel de la Mărăşeşti mai este funcţional. Proiectul "Şanse la integrare pentru copiii şi tinerii aflaţi în situaţii de risc din comunitatea Cartier Nou, oraş Mărăşeşti, judeţ Vrancea" a fost finanţat prin Apelul Local din cadrul Programului RO10 "Copii şi Tineri aflaţi în situaţii de risc şi Iniţiative Locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale". (Alina-Elena VASILIU)