Social

Spitalul Judeţean are nou … vechi manager

Ziarul de Vrancea
8 oct 2015 697 vizualizări
Juristul Constantin Mîndrilă este noul şi vechiul manager al Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani, după ce joi a fost admis la ultima probă de examen pentru şefia unităţii sanitare.

Constantin Mîndrilă a susţinut în aceste zile examen pentru postul de manager la Spital. Examenul s-a desfăşurat fără prea mari emoţii, cel puţin în ceea ce priveşte posibila concurenţă, Constantin Mîndrilă fiind unicul candidat pentru acest post. Astfel, acesta a obţinut nota 9.50 la proba scrisă (test grilă de verificare a cunoştinţelor) şi calificativul admis la proba orală (susţinerea proiectului de management şi interviu). În luna iunie, Mîndrilă a fost revocat din funcţia pe care o ocupa din anul 2012 de Ministerul Sănătăţii pentru că a picat evaluarea anuală. La acel moment, Mîndrilă a declarat că totul s-ar fi datorat unei erori a unor funcţionari din cadrul Spitalului Judeţean, pentru că evaluarea acestuia ar fi fost făcută în baza unor indicatori care nu prezentau situaţia reală a unităţii spitaliceşti. Ulterior acesta a fost numit interimar pe o perioadă de şase luni, timp în care postul de manager a fost scos la concurs. Testarea pentru postul de manager a fost  realizată de comisia al cărei preşedinte este medicul stomatolog Mihai Nedelcu, consilier judeţean PSD. Acesta este şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Mare. În prezent CA-ul Spitalului Focşani este format din consilierii din cadrul Ministerului Sănătăţii, Laura Petcu, Georgiana Lăutaru şi Andrei Bucşan. Constantin Mîndrilă a fost impus la şefia celui mai mare spital din judeţ de PSD, în ciuda trecutului său penal. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.