Social

Dacă ai facultate, cu greu îţi găseşti un job în Focşani

Ziarul de Vrancea
25 sep 2015 2082 vizualizări
Peste 100 de oameni au luat cu “asalt” Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi în doar câteva ore Peste 450 de locuri de muncă au fost puse la dispoziţia tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vrancea la bursa dedicată absolvenţilor.

Pentru studiile superioare nu au fost multe variante, dar pentru cei care vor o muncă necalificată în domenii de producţie şi servicii au fost multe oferte disponibile. Pentru această acţiune, AJOFM a identificat 452 de locuri de muncă libere. "Sunt în următoarele domenii: servicii, industria textilă, prelucrare lemn, sănătate, vânzări şi construcţii. Avem şi pentru cei cu studii superioare 33 de posturi: inginer electric, mecanic, energetic, industria lemnului, consultat financiar, asistent menager, consultant credite şi inspector de specialitate”, ne-a spus Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vrancea. Cei cu studii superioare, ca de fiecare dată, sunt prea calificaţi pentru job-urile disponibile. “Sunt în căutarea unui loc de muncă, m-ar interesa pe partea de manager de proiecte, dar sunt mai puţine job-uri pe partea asta. Cei care au doar liceul văd că sunt mai avantajaţi”, spune Iulian Berbece, un tânăr de 25 de ani. La fel ca el, o tânără a întâmpinat aceeşi cu problemă cu oferta de muncă pentru cei cu studii superioare. “Piaţa din Focşani nu prea este deschisă pentru studii superioare”, spune Cristina Dascălu, în vârstă de 25 de ani.

Deţinuţii şi-au căutat un loc de muncă

Şi deţinuţii îşi caută de muncă. 11 persoane aflate în custodia Penitenciarului Focşani au participat vineri la “Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi”. Oficialii Penitenciarului spun că în acest fel deţinuţii dau piept cu piaţa muncii. “Participarea Penitenciarului Focşani la această activitate se înscrie în registrul campaniei de facilitare a incluziunii sociale şi participare pe piaţa muncii a persoanelor custodiate. Totodată, pe fondul eforturilor de reintegrare socială a persoanelor încarcerate, unitatea penitenciară îşi propune să promoveze în rândul antreprenorilor angajarea persoanelor ce urmează a fi puse în libertate, contribuind la diminuarea marginalizării sociale a acestora”, a precizat subcomisar de penitenciare Georgeta Gură, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului. (A. IVAN, R. MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
popa, acum 3127 zile, 23 ore, 50 minute
este un proverb :''prost sa fii sa ai putere'' !
Zicu, acum 3128 zile, 3 ore, 18 minute, 13 secunde
Dacă ai facultate trebuie să ai și relativ!?totul merge pe pile,șpagă,etcConcurs nu există!?țară lui peste prăjit!!!!!!
, acum 3128 zile, 3 ore, 44 minute, 35 secunde
Facultatea se face la norma in zilele noastre. Cum faci 8 clase asa se face facultate. Si sunt multi cu 2-3 facultati !!??
Al, acum 3128 zile, 13 ore, 3 minute, 8 secunde
asa este.....oras naspa
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.