Social

Ministrul Matache a devenit ciuca bătăii din cauză că-i invizibil

Iulia Crețu
15 sep 2015 2057 vizualizări
Liberalii nu mai contenesc în a-l critica pe ministrul focşănean al Transporturilor, Iulian Matache. După ce Alina Gorghiu l-a anunţat de o moţiune simplă, acum a venit rândul unui fost ministru al Transporturilor, şi el focşănean la origine, Alexandru Nazare, să-l ia la rost pe Matache

Nazare este de părere că Matache trebuie să-şi facă simţită prezenţa şi să ia urgent măsuri pentru a debloca lucrările la autostrăzile finanţate din fonduri europene”, după cum se arată într-un comunicat. Nazare, fost ministru în Cabinetul MRU, acuză că “pe toate tronsoanele de autostrăzi finanţate din fonduri europene există probleme care persistă de luni întregi fără ca Ministerul Transporturilor sau CNADNR să se implice în rezolvarea lor”. “Ministrul Matache trebuie să vină urgent cu soluţii pentru rezolvarea acestor blocaje astfel încât la sfârşitul anului nota de plată să fie redusă faţă de cele 1.5 miliarde de euro care sunt estimate a fi pierdute în acest moment”, susţine vicepreşedintele PNL Alexandru Nazare. (I. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
@ghiocel, acum 3143 zile, 17 ore, 39 minute, 21 secunde
Vorbesti ca sa te afli in vorba, exact ca acest Nazare, care nu a reusit sa faca nimic si nici sa lase nimic in urma lui pe transporturi/drumuri, etc ....Matache a avut o ascensiune sprijinita de citeste integral
ghiocel, acum 3144 zile, 4 ore, 13 minute, 40 secunde
Cei de la Bucuresti nu stiu ca nu exista ministrul matache, ci ministrul oprsian, matache fiind doar individul care sta pe un scaun si asteapta sa i se comunice ce sa faca, adevaratul ministru fiind citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.