Meseria cea mai căutată din ultima perioadă
Să câştigi bani şi să stai acasă în condiţiile unui job sigur la stat şi pe termen lung, este o realitate de care se bucură mulţi asistenţi maternali în Vrancea. Şi este tot mai căutată meseria în ultima perioadă. Numai în Iaşi, conform Ştirile Protv, tot mai mulţi români vor să devină asistenţi maternali, odată cu mărirea indemnizaţiei de creştere a copiilor luaţi din centrele de plasament. Pentru un salariu cu un loc de muncă la domiciliu şi 600 de lei pentru fiecare copil crescut, sunt sute de cereri. De la începutul lui 2015, la Iaşi s-au depus 400 de cereri pentru a fi luat în evidenţe ca asistent maternal, câte au fost înregistrate în tot anul trecut. În Vrancea s-a suplimentat cu 50 de locuri anul trecut, ajungându-se la 350 de de asistenţi maternali din care 300 sunt activi şi au în grijă 600 de copii cu vârste începând de la 3 ani. Jumătate din aceşti copii au dizabilităţi însă şi sunt mai greu de îngrijit, după cum ne-au spus cei de al Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC). În medie fiecare asistent maternal are în grijă doi copii. Cel mai mult se ajunge la patru preluaţi în ocrotire. Cei care optează pentru un asemenea job trebuie să ştie că se poate. ”Organizăm de două ori pe an cursuri de pregătire profesională pentru obţinerea atestatului. Oricine se poate adresa DGASPC Vrancea pentru a se informa, aici sunt consiliaţi şi le explicăm care sunt criteriile ce trebuie îndeplinite”, spune Luminiţa Liciu, directorul adjunct al DGASPC Vrancea.
Cum poţi deveni “părinte plătit de stat”
Toate persoanele care se înscriu pentru meseria de asistent maternal trebuie să îndeplinească anumite condiţii. În principal să nu aibă cazier, să nu sufere de boli cronice şi să deţină un spaţiu propriu creşterii copiilor. Mai întâi, persoanele care solicită să devină asistent maternal profesionist trebuie să depună o cerere la DGASPC Vrancea, în care să-şi arate disponibilitatea de a avea grijă de copiii orfani sau abandonaţi de părinţii naturali. Cererea va conţine informaţii cu privire la numărul de copii pentru care solicitantul consideră că poate asigura simultan condiţii optime de îngrijire, grupa de vârstă şi sexul acestora, disponibilitatea de a îngriji copii cu handicap, infectaţi HIV sau afectaţi de SIDA. Cererea va cuprinde curriculum vitae al solicitantului, precum şi motivele pentru care doreşte să devină asistent maternal profesionist. ”Există şi cerinţe care nu sunt trecute în fişa postului. “Un asistent maternal trebuie să aibă suflet şi să aibă dragoste de dăruit", după cum ne-a spus Mărioara Luţa din Focşani, femeia care de ani buni creşte copiii pe care alte mame îi abandonează şi despre care ziarul nostru a scris în Ediţia Veştilor Bune de Anul Nou. (A. IVAN)
Nu poate fi asistent maternal profesionist:
- persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni;
- părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă