Social

Curtea de Apel Galaţi îl bate în cuie pe Copaci la şefia Casei de Asigurări

Raluca Manolache
3 aug 2015 2999 vizualizări
Mihai Copaci a fost repus în funcţie până la soluţionarea cauzei de către instanţa de contencios administrativ u acesta consideră că Direcţia de Sănătate Publică ar trebui să răspundă de veridicitatea documentelor emise firmei Interclinic, care face afaceri cu Spitalul Judeţean

Mihai Copaci revine pentru moment la şefia Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea. Magistraţii de la Curtea de Apel Galaţi au decis îi dea dreptate lui Mihai Copaci, care a solicitat suspendarea executării actului administrativ ce a dus la revocarea sa din funcţie, la jumătatea lunii iulie. În acest proces pârâţi au fost atât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), dar şi Emanuela Marinela Georgescu, director – direcţia economică, cea care a preluat cel mai important post din instituţie cu delegaţie după demiterea liberalului. Copaci a fost reprezentat de avocatul Codruţ Balaş. „Admite acţiunea. Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 474/01.07.2015 şi a Ordinului nr. 489/02.07.2015 emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate până la soluţionarea cauzei de către instanţa de contencios administrativ”, este sentinţa dată ieri de magistraţii de la Curtea de Apel Galaţi. Mihai Copaci spune că va solicita în instanţă anularea ordinului de revocare din funcţie, dar şi raportul întocmit de Direcţia Generală de Monitorizare, Control şi Antifraudă din cadrul CNAS, document ce a stat la baza demiterii pentru că acesta „nu ar cuprinde elemente care să susţină concluziile şi măsurile”, arată Copaci.


Copaci consideră că DSP-ul şi ministerul sunt de vină

Mihai Copaci consideră că oficialii de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea ar trebui să răspundă de situaţia creată, deoarece autorizaţia sanitară de funcţionare a fost emisă clinicii Interclinic de către DSP Vrancea, condusă de Cătălin Graur. „Răspunderea este a instituţiei care a emis documentaţia. Noi avem un OPIS conform normelor la contract şi furnizorul este obligat să depună toate documentele necesare. Noi încheiem contracte cu furnizori autorizaţi, dar autorizarea este atributul DSP-ului, iar în această situaţie instituţia care a emis documentul ar trebui să răspundă. În condiţiile în care furnizorul nu putea să facă servicii, aşa cum se menţionează în raport, cum se explică că acest furnizor face servicii la Spitalul Judeţean Focşani, servicii de urgenţă dar şi pacienţilor care sunt internaţi. Este o chestiune foarte curioasă. Spitalul este în subordinea Ministerului Sănătăţii, deci şi ministerul este în culpă că furnizorul respectiv face servicii. Mi se pare la fel de curios că Ministerul Sănătăţii, care are în subordine spitalul, nu a luat nicio măsură dacă situaţia era aşa”, spune Mihai Copaci. Reamintim că Mihai Copaci a fost demis pentru că acesta nu ar fi respectat legislaţia în vigoare cu privire la încheierea contractului de finanţare cu societatea medicală Interclinic, unitate care oferă investigaţii de tip RMN şi CT asiguraţilor şi se află în curtea Spitalului Mare. Societatea medicală este controlată de un influent medic bucureştean. Oficialii de la Bucureşti consideră că Interclinic nu ar fi trebuit să intre în contract cu CAS Vrancea pentru că firma nu ar fi avut o autorizaţie sanitară de funcţionare valabilă. La vremea respectivă Direcţia de Sănătate Publică din Vrancea a atestat veridicitatea documentului, însă Direcţia Antifraudă din cadrul CNAS a arătat că documentaţia nu ar fi fost în regulă. (R. MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
anonim, acum 3181 zile, 3 ore, 43 minute, 27 secunde
eu nu stiu de ce va mai chinuiti sa-l dati jos cand nevastasa il pune la loc,ba nene asta nu ca-i sudat pe scaunul ala dar scaunul este prins si in pardoseala mai greu il dai jos,doar sa-l prindeti citeste integral
, acum 3181 zile, 3 ore, 55 minute, 29 secunde
doi neaveniti, el si fratesau, au ajuns sa conduca in interes personal destinele si banii asiguratilor...probabil ca la un moment dat o sa fie saltati cu mascatii...
sergiu, acum 3181 zile, 21 ore, 17 minute, 8 secunde
felicitari domnule copaci...poate ati vrea sa candidati si la primarie , ca sunteti perseverent si ati face treaba in locul ramolitilor de acum
cristi, acum 3182 zile, 44 minute, 34 secunde
Nu mor caii cand vor cainii ! Psd-isti geo si florian v-a luat capul ! bai baietii voi si numai voi ! Hai ca -s-a saturat lumea de minciuni !
frederik, acum 3182 zile, 1 ora, 30 minute, 17 secunde
Foarte corecte remarcile facute de Florian.....aceasta doamna ar face bine sa se uite mai atent pe dosarele pe care le judeca (dar de unde timp si competenta,daca se ocupa de dosarele citeste integral
maria, acum 3182 zile, 2 ore, 7 minute, 24 secunde
Salutăm un profesionist ! Bine a-ți revenit ! Pentru politrucii care nu au somn, dormiți liniștit !
florian, acum 3182 zile, 10 ore, 24 minute, 35 secunde
Poate ar trebui CSM-ul si Inspectia Judiciara sa evalueze putin si activitatea domnei judecator Copaci, din moment ce dansa este ocupata in cea mai mare parte a timpului sa-i ofere consultatii citeste integral
Geo, acum 3182 zile, 10 ore, 44 minute, 52 secunde
Trăiască soția domnule copaci
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.