Social

Arhiepiscopul Ciprian a slujit la Biserica „Sf. Pantelimon” Focşani

Raluca Manolache
27 iul 2015 1070 vizualizări
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani şi-a serbat ieri patronul spiritual, pe “Sfântul Pantelimon ”, cunoscut ca „doctorul fără de arginţi”.

Cu această ocazie, a fost organizat şi hramul Bisericii „Sfântul Pantelimon“, care este amplasată în curtea spitalului şi este destinată în special bolnavilor şi rudelor acestora. Slujba din acest an a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. De la slujbă nu au lipsit enoriaşii, dar şi cadrele medicale, angajaţii Spitalului. După finalizarea slujbei, Arhiepiscopul Ciprian a “inspectat” şi Spitalul Mare. Acesta a mers la Unitatea de Primire Urgenţe, la centrul de dializă din unitatea, dar şi în secţiile de cardiologie, terapie intensivă. Bolnavii au primit şi pachete cu alimente. Preotul Ion Gherman, parohul Bisericii „Sfântul Pantelimon”, a reuşit să facă prin sponsorizări 400 de pachete cu alimente. Sfântul Pantelimon, ocrotitor al medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, este sărbătorit, din anul 303, anul morţii sale, pe data de 27 iulie. S-a născut în anul 284 în oraşul Nicomidia şi a primit la naştere numele de Pantoleon, care înseamnă “cel în toate puternic ca un leu”. (Raluca MANOLACHE)

Atentie!!! Sesiunea de comentarii a fost suspendata din pricina limbajului nepotrivit folosit de comentatori. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
nebunu, acum 872 zile, 13 ore, 15 minute, 59 secunde
Pentru cei ce ma cunosc si nu ma cunosc urări de bine tuturor,izbândă InaltPreaSfintitului in toate,va iubim si va suntem alaturi si precizare toate reply-urile vin din partea mea.Va mănânc citeste integral
danb , acum 872 zile, 11 ore, 57 minute, 18 secunde
Tu esti crestin sau doar ****** ?
Stana Georgescu, acum 872 zile, 19 ore, 42 minute, 26 secunde
Care sunt interesele de se manifesta atata ura, atata pornire spre insulta? Cine cunoaste asa de bine tainele preotiei de arunca zi de zi cu noroi? Este pregatit sa ia piatra si sa lovească?! Vă citeste integral
, acum 872 zile, 18 ore, 53 minute, 1 secunda
In spatele acestor atacuri grosolane se afla multi din preoții focsaniului sustinuti politic pentru a terfeli imaginea arhiereului si pentru a-i subreji probitatea morala pentru a putea ca in viitor citeste integral
danb, acum 873 zile, 20 minute, 1 secunda
Sa-l primesti pe Satana Ciprian in biserica si in spital este o blasfemie. Dumnezeu vede si va aduce nenorocire peste cei care s-au aliat cu Satana. Rusine preotilor si functionarilor care l-au lasat citeste integral
@danbutnaru, acum 872 zile, 35 minute, 29 secunde
Pentru danbutnaru:bai retardatule iar ai aparut la orizont,creier infect,maniacule,sociopatule,poponetule,satanistule.ultima oara cand ai fost pe la psihi nu ti-au recomandat ca alcoolul,drogurile si citeste integral
danb, acum 872 zile, 11 ore, 59 minute, 32 secunde
Vai ce limbaj simpatic de credincios crestin. Toti astia ai Satanei Ciprian sunteti posedati de diavol si cu spume la gura ?
nebunu, acum 872 zile, 10 ore, 20 minute, 31 secunde
Hai sictir mai dejecție reesapata,dintr-o pana de cauciuc te-a scapat tactu pe lumea asta,intr-o pana de cauciuc ai sa pieri dobitocule cu poponetu tabacit.
un cetatean, acum 873 zile, 8 ore, 3 minute, 50 secunde
Cate pachete au primit bolnavii din partea Arhiepiscopului Ciprian? Intrebam asa...Stiu ca nu voi primi raspuns! Ca daca l-as primi acesta ar fi: ,,Nici unul"!
, acum 872 zile, 22 ore, 1 minut, 40 secunde
400 de pachete tampitule,400
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.