Social

Eşti în spital şi izbucneşte un incendiu? Ai putea arde de viu!

Ziarul de Vrancea
24 iul 2015 1464 vizualizări
Nu toate spitaleledin judeţ sunt pregătite pentru incidente de genul celui care a afectat maternitatea Giuleşti acum cinci ani u pompierii au efectuat activităţi preventive la toate cele cinci spitale: Focşani, Adjud, Vidra, Panciu şi Dumbrăveni, fiind aplicate şi sancţiuni pentru neregulile depistate u nu au lipsit nici exerciţiile pentru pregătirea personalului şi bolnavilor

Pacienţii din spitale sunt în pericol în cazul izbucnirii unui incendiu? La această întrebare au vrut să răspundă cadrele de la Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea care au realizat în ultimul an mai multe controale în unităţile spitaliceşti din judeţ dar şi în anumite clinici medicale. S-au efectuat activităţi preventive la toate cele cinci spitale: Focşani, Adjud, Vidra,  Panciu şi Dumbrăveni, fiind aplicate şi sancţiuni contravenţionale pentru neregulile depistate. „Principale constatări de pe timpul controlului: o parte din mijloacele de apărare împotriva incendiilor (stingătoare), nu sunt verificate conform reglementărilor, nu s-a întocmit planul de intervenţie în caz de incendiu, dotarea insuficientă a tuturor spaţiilor cu sisteme de alarmare în caz de incediu, o parte din materialele combustibile din alcătuirea podurilor nu sunt ignifugate; prin amenajarea unor spaţii cu destinaţia de vestiare se îngreunează evacuarea pacienţilor şi personalului,deschiderea uşilor de pe traseul de evacuare nu se face în sensul deplasării spre exterior, nu se asigură cu personal autorizat verificarea instalaţiei de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu, o parte din hidranţii interiori de incendiu nu sunt dotaţi corespunzător, nu se asigură cu personal autorizat verificarea/ întreţinerea instalaţiei de limitare şi stingere a incendiilor (hidranţi interiori şi exteriori)”, a precizat căpitan Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea. Aşa se face că, în urma constatării atâtor deficienţe, au fost aplicate 30 de sancţiuni, 26 avertismente şi 4 amenzi contravenţionale.

Exerciţii preventive

Nu au lipsit nici exerciţiile pentru pregătirea personalului şi bolnavilor. Şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani a fost organizat în luna iunie un exerciţiu de alarmare în caz de cutremur. Potrivit planului, spitalul a fost afectat după ce s-a produs un cutremur de 7 grade pe Richter, la o adâncime de 120 km. De altfel, pompierii au constatat că cei ce conduc spitalele din judeţ ar dori să remedieze toate deficienţele constatate, dar lipsa banilor este cea mai mare problemă. „Factorii de decizie acordă interes pentru soluţionarea problemelor pe linia situaţiilor de urgenţă, însă o parte din acestea nu pot fi remediate din lipsa resursele financiare", au concluzionat cei de la ISU. De asemenea, la o parte din spitale personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţa îndeplineşte această funcţie prin cumul iar cei desemnaţi să se ocupe de această problemă nu deţin atestatele cerute de lege. Tot cu ocazia controalelor, au fost distribuite materiale de informare preventivă privind modul de comportare în cazul producerii diferitelor situaţii de urgenţă şi au fost derulate campaniile „RISC” – Renunţă Improvizaţiile Sunt Catastrofale, Riscul nu e un Joc de Noroc şi Nu tremur la cutremur. (Raluca MANOLACHE)

Şase bebeluşi arşi

În Vrancea nu au fost incendii în unităţile sanitare. Cea mai teribilă experienţă de acest fel într-un spital a fost acum 5 ani la din maternitatea Giuleşti din Bucureşti. În urma incendiului de pe 10 august 2010 şase bebeluşi au murit şi alţi cinci au fost răniţi la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" - Maternitatea Giuleşti. Motivul a fost unul stupid: o instalaţie electrică improvizată care a cedat. O asistentă responsabilă de dezastru a fost condamnată definitiv, la începutul acestui an, la doi ani şi două luni de închisoare cu executare, iar Maternitatea Giuleşti a primit o amendă penală de 400.000 de lei. În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul manager Bogdan Marinescu la şase luni de închisoare cu suspendare, dar şi alţi salariaţi au primit condamnări pentru neglijenţă în serviciu. Cu toate acestea, nimeni nu le mai redă viaţa bebeluşilor pierduţi. (S. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.