Social

Cu ce boli scumpe sunt diagnosticaţi vrancenii!

Raluca Manolache
31 mai 2015 144 vizualizări
Numărul vrancenilor care au nevoie de susţinere financiară de la CAS Vrancea pentru că suferă de boli cronice este în creştere u patru vranceni suferă de o boală rară al cărei tratament costă aproape 58.000 lei pe lună

Vrancea are tot mai mulţi bolnavi, iar tratamentele acestora sunt tot mai costisitoare. Concluzia îi aparţine jr. Mihai Copaci, preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, care a prezentat în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural o situaţie cu privire la evoluţia bolnavilor cu afecţiuni cronice din Vrancea. „Programele naţionale de sănătate au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice, obiectivul general fiind îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi creşterea speranţei de viaţă a bolnavilor. Obiectivul principal al CAS Vrancea pentru anul 2015 îl reprezintă asigurarea fondurilor necesare pentru derularea optimă a programelor naţionale de sănătate la nivelul judeţului astfel încat toţi pacienţii eligibili să beneficieze de tratamentul specific programului din care fac parte”, a precizat Mihai Copaci. Conform informaţiilor furnizate de oficialii CAS Vrancea patru vranceni deţin recordul atunci cand vine vorba de valoarea tratamentului de care au nevoie lunar pentru a supravieţui. Aceştia se află în evidenţele instituţiei pentru că suferă de o maladie genetică, foarte rar întalnită, numită Fabry, care constă într-o mutaţie pe cromozomul X. Pentru un singur pacient, „banca sanitară” plăteşte lunar aproape 58.000 lei, sumă necesară pentru cumpărarea tratamentului. Cei patru vranceni diagnosticaţi cu boala Fabry îşi urmează tratamentul la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, aceştia fiind nevoiţi să se prezinte la unitate la fiecare două săptămani. Pe lista celor mai costisitoare şi dureroase boli se află şi sindromul Prader Willi, o afecţiune genetică. Un singur pacient care suferă de această boală a primit tratament decontat anul acesta. Din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate s-au cheltuit în primele trei luni pentru medicaţia necesară acestui bolnav 23.336 lei. În următoarele randuri vă prezentăm caţi bolnavi sunt în Vrancea şi cat s-a cheltuit în primele trei luni cu aceştia:

  - bolnavi trataţi pentru stare posttransplant 33 – 188.303 lei;

  - bolnavi cu boala Fabry 4 – 705.897 lei ;

- subprogramul de tratament al bolnavilor cu afecţiuni oncologice – 705 bolnavi   - 2 milioane de lei;

 - bolnavi cu diabet zaharat trataţi 6.334 – 1,4 milioane de lei;

 - bolnavi cu diabet zaharat evaluaţi prin dozarea HbA1c 100 – 2.000 lei

- copii cu diabet zaharat automonitorizaţi 46 – 16.800 lei;

 - adulţi cu diabet zaharat automonitorizaţi 1.459 – 175.812 lei;

 - bolnavi cu hemofilie cu substituţie „on demand” 5 – 20.347 lei;

 - bolnavi cu mucoviscidoză copii 3 – 30.491 lei;

- bolnavi cu scleroză laterală amiotrofică 5 – 9.328 lei;

 - bolnavi cu sindrom Prader Willi 1 – 23.336 lei. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.