Social

„Hingherii auto” nu mai au voie să vă ridice maşina!

Aurelian Ivan
25 mai 2015 1245 vizualizări
Decizie a Curţii Supreme: ridicările auto sunt ilegale u anul trecut, în Focşani, s-au încasat 135.000 de lei de pe urma ridicării maşinilor parcate neregulamentar

S-a întamplat ceea ce părea imposibil acum cateva luni. Meseria de „hingher auto”, aşa cum au fost numiţi cei care se ocupă cu ridicările maşinilor parcate aiurea, este ameninţată cu dispariţia. Asta după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, luni, recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi a stabilit că procedura de aplicare a măsurii de ridicare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărari ale consiliilor locale. În traducere, acest serviciu este suspendat. În Focşani, am putea spune că această activitate aducea un venit bunicel de pe urma şoferilor neatenţi. Imaginaţi-vă că, numai anul trecut, în Focşani, s-au încasat 135.000 de lei de pe urma ridicării maşinilor şoferilor neatenţi. Sunt bani, nu glumă, dar ce ziceţi dacă vă spunem că maşina care opera ridicările a costat chiar 135.000 de lei, aţi făcut legătura? Într-un an de zile au amortizat cheltuiala făcută pentru a achiziţiona acest utilaj, care de acum va fi tras pe dreapta sau i se va găsi o altă întrebuinţare. Partea grea şi în acelaşi timp delicată este că nu se ştie ce se va întampla cu locurile de muncă. Vorbim de oameni cu familii acasă, care trăiesc din acest salariu. La nivelul serviciului de ridicări auto Focşani sunt 14 oameni care riscă acum să rămană fără job. Nu mai vorbim de banii pe care instituţia nu îi va mai încasa. „Trebuie să vedem ce se va întampla. Deocamdată, nu ne putem pronunţa asupra viitorului acestui serviciu. Este o situaţie la nivel naţional. După ce am consultat juriştii instituţiei, vă pot spune că aşteptăm să vedem o comunicare oficială”, ne-a spus Adrian Grosu, purtătorul de cuvant al Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice.

CL Focşani a emis o hotărare ilegală

Avocatul Poporului a cerut instanţei supreme, în acest recurs în interesul legii depus la ÎCCJ în februarie 2015, să decidă asupra unui punct de vedere unitar, pe care instanţele din România să îl adopte în astfel de cazuri. Avocatul Poporului a arătat în sesizare că hotărârile de consilii locale care reglementează activitatea de ridicare a maşinilor sunt emise ilegal, pentru că vin să legifereze peste Codul Rutier – lege cu forţă juridică mai mare, care nu prevede cum trebuie să se desfăşoare ridicarea maşinilor. Practic, o hotărâre de consiliu local legiferează în locul unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, lucru ilegal. (A. IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Ajunsu`, acum 3257 zile, 1 ora, 58 minute
Poate ii spune cineva si domnului primar ca a facut parcari langa strazi dar acestea au fost inchiriate de unii potentati. Eu, cetatean platitor de taxe la primarie, daca vreau sa parchez intr-o zona citeste integral
schimbu3, acum 3255 zile, 18 ore, 13 minute, 59 secunde
Nu sunt potentati, sunt simpli cetateni care locuiesc in zona, daca primaria a hotarat ca parcarea sa fie platita, ce ai fi vrut? Iar daca vin seara de la servici iar locul meu pe care il platesc la citeste integral
CHARLIE, acum 3257 zile, 2 ore, 19 minute, 18 secunde
TRAIASCA DICTATURA BIZONILOR SI NES.................ILOR AN TRFIC!!!!!!!!!!
danb, acum 3257 zile, 5 ore, 47 secunde
Este strict o problema de tehnica legislativa. Daca unul parcheaza in mijlocul bulevardului, ce-o sa facem, o sa ne inchinam la el pentru ca nu ai voie sa-l ridici ? Masinile se ridica in toata lumea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.