Social

Cum folosim cardul de sănătate?

Raluca Manolache
27 mar 2015 759 vizualizări
Incepând cu data de 1 mai 2015, cardul naţional de sănătate va deveni unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale u asiguraţii vor trebui să prezinte cardul de sănătate ori de câte ori vor merge la medicul de familie sau la medicul specialist

Nu ai cardul de sănătate la tine, plăteşti serviciile medicale! Începând cu data de 1 mai 2015, cardul naţional de sănătate va deveni unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale. Autorităţile au stabilit şi când se impune utilizarea acestui document. Astfel, persoanele care cotizează lună de lună la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate vor trebui să prezinte cardul de sănătate ori de câte ori vor merge la medicul de familie sau la medicul specialist şi vor solicita servicii medicale ce sunt prevăzute în pachetul de bază. Şi în cazul analizelor medicale trebuie să avem la noi cardul de sănătate. Prezentarea cardului se face la momentul recoltării probelor în punctele de recoltare proprii ale furnizorilor de analize, cu excepţia serviciilor paraclinice de microbiologie, histopatologie şi citologie dacă probele nu se recoltează la furnizorii de investigaţii paraclinice. Oficialii au stabilit ca în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatea reabilitare medicală şi acupunctură utilizarea cardului să se facă la momentul acordării serviciilor medicale, astfel: “pentru consultaţii şi proceduri în cabinet la momentul acordării; b) pentru procedurile acordate în baza de tratament prezentarea cardului se face în fiecare zi de tratament/fiecare zi în care se acordă servicii de acupunctură în cadrul curei de tratament”.

Pentru urgenţele medico-chirurgicale nu se solicită cardul

Şi când mergem la spital avem nevoie de card. Persoanele care vor să se interneze sau să se externeze au nevoie de acest document. Sunt însă şi excepţii precum: la internare în spital dacă criteriul la internare este urgenţă medico‐chirurgicală, la externare din spital pentru cazurile transferate la un alt spital  şi la internare ca  şi caz transferat , la externare pentru situaţiile în care s‐a înregistrat decesul asiguratului. Pentru serviciile medicale spitaliceşti în regim de spitalizate de zi prezentarea cardului se face la fiecare vizită, cu excepţia situaţiilor în care criteriul de internare este urgenţă medico‐chirurgicală pentru serviciile acordate în structurile de urgenţă (camera de gardă/UPU/CPU) care nu sunt finanţate de Ministerul Săntătăţii. De asemenea, la momentul ridicării medicamentelor din farmacie beneficiarul reţetei trebuie să prezinte cardul, iar dacă medicamentele sunt ridicate de către împuternicit se utilizează cardul persoanei respective sau cartea de identitate/buletinul de identitate/paşaportul, dacă nu se poate prezenta cardul. Peste 190.000 de carduri au ajuns deja în Vrancea, iar cele mai multe dintre acestea au intrat în posesia destinatarilor. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.