Social

Se alege preşedintele CA de la Spitalul Focşani

Raluca Manolache
23 mar 2015 1005 vizualizări
La Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani se va desfăşura în această săptămână prima şedinţă a Consiliului de Administraţie (CA) după modificarea componenţei acestuia.

Cu această ocazie, membrii CA vor decide şi cine va fi preşedinte pentru următoarele şase luni. De asemenea, reprezentanţii unităţii spitaliceşti vor lua în discuţie planul de achiziţii pe anul 2015. În prezent Consiliul de Administraţie al Spitalului Focşani este format din consilierii din cadrul Ministerului Sănătăţii Laura Petcu, Georgiana Lăutaru şi Andrei Bucşan, dar şi de reprezentantul Consiliului Judeţean Vrancea, dr. Mihai Nedelcu. La şedinţe mai sunt invitaţi şi reprezentanţii Colegiului Medicilor, Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, dar şi managerul unităţii, jr. Constantin Mîndrilă. Consiliul de administraţie se întruneşte lunar sau ori de către ori este nevoie, la solicitarea majorităţii membrilor săi, a preşedintelui de şedinţă sau a managerului, şi ia decizii cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi.  (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.