Atenţionare pentru asiguraţi: cardul de sănătate nu trebuie să rămână la medic!
Cardul de sănătate va deveni obligatoriu de la 1 mai. Oficialii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) au organizat ieri o conferinţă de presă pentru a lămuri câteva aspecte cu privire la folosirea cardului naţional de sănătate, document ce va deveni obligatoriu de la 1 mai. Până atunci însă persoanele care au intrat în posesia cardului sunt rugate să se adreseze furnizorilor de servicii medicale pentru iniţializarea acestuia. Activarea cardului de sănătate se poate face la orice furnizor, medic de familie, spital, ambulatoriu, exceptând farmaciile. Operaţiunea de activare constă în înlocuirea pin-ului de transport al cardului (0000) cu un pin din patru cifre ales de asigurat, pe care acesta nu trebuie să îl divulge. De asemenea, pacienţii sunt atenţionaţi să nu lase cardul în cabinetele furnizorilor pentru a evita posibilele fraude. “Cardul certifică prezenţa la medic. Va asigura un control foarte bun al utilizării fondurilor în sănătate şi în acelaşi timp toate serviciile medicale efectuate de furnizori se vor deconta, şi sperăm că vor fi decontări reale. Cardul nu trebuie să rămână niciodată la furnizor. De fiecare dată când asiguratul va valida serviciul acesta îşi va lua cardul înapoi”, a precizat Mihai Copaci, preşedintele director general al CAS Vrancea. De asemenea, autorităţile atrag atenţia că informaţiile medicale vor fi trecute pe card numai la solicitarea asiguratului. Aceasta în condiţiile în care pe card şi în cip-ul acestuia sunt imprimate doar numele şi prenumele asiguratului, codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate (CID), data naşterii, termenul de valabilitate al cardului (5 ani).
Medicii sunt rugaţi să distribuie cardurile returnate de Poştă
În Vrancea au ajuns peste 192.000 de carduri dar o parte dintre acestea au ajuns la sediul CAS Vrancea pentru că poştaşii nu i-au găsit acasă pe titularii acestora. Peste 10.000 de carduri au fost returnate de Poştă, iar 740 dintre acestea au fost predate de angajaţii CAS Vrancea persoanelor care au ajuns la sediul instituţiei. De asemenea, 2.685 de carduri au ajuns la medicii de familie, aceştia urmând să înmâneze cardurile asiguraţilor. Nu toţi doctorii de familie vor însă să preia aceste documente. Oficialii din sănătate îi roagă astfel pe doctori să vină la sediul “băncii sanitare” pentru a ridica plicurile. “Vreau să solicit medicilor de familie să vină la CAS Vrancea şi să ridice cardurile pentru a evita deplasarea pacienţilor şi aşteptarea la nivelul instituţiei”, a precizat Mihai Copaci. 322 de furnizori din Vrancea deţin deja cititoarele de card ce urmează să fie utilizate în mod obligatoriu de la 1 mai.
Ce facem în situaţia în care cardul de sănătate se blochează?
Dacă asiguratul tastează greşit, de cinci ori consecutiv, codul pin al cardului de sănătate, acesta se blochează. În această situaţie, medicul va telefona la numărul de helpdesk 021.202.6995, unde se alocă un număr de tichet, iar prin e-mail, la adresa suport.ceas@casan.ro, se dau informaţiile privind cardul blocat. De asemenea, persoanele care refuză acest document vor putea beneficia în continuare de servicii medicale gratuite. Aceasta în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului. Adeverinţa are o valabilitate de 3 luni şi este eliberată de “banca sanitară” la solicitarea asiguratului. Şi asiguraţii aflaţi în evidenţa Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (C.A.S.A.O.P.S.N.A.J) ar trebui să primească în această perioadă cardul de sănătate. (Raluca MANOLACHE)
Pe pagina webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea mesajul autorităţilor cu privire la cardul de sănătate