Turul Vrancei
Autorităţile locale au obţinut fonduri prin Programul Operaţional Regional pentru echipamente şi dotări pentru şcoli. Pe lista achiziţiilor, împărţite în cinci loturi, se află materiale şi echipamente didactice, elemente de combatere a incendiilor, echipamente pentru educaţie sportivă, mobilier şi dotări săli de clasă, echipamente IT, soft gestiune fond de carte. Investiţiile au fost estimate la suma de 422.519 lei, iar ofertele vor putea fi depuse până pe 23 martie. (M. B.)
Năneşti: Consultări pentru investiţii
Bugetul comunei a fost aprobat, dar nu s-a stabilit exact şi lista investiţiilor pentru acest an. Primarul Stoica Neagu spune că va urma o consultare cu membrii Consiliului Local a stabili ce se va realiza în comună. “Am votat bugetul pe ansamblu, iar investiţiile le vom vota într-o altă şedinţă, pentru că trebuie să îi consult pe consilieri. Vreau ca fiecare să vină cu propuneri. Noi o să le spunem ce considerăm că ar trebui făcut, dar vrem să vedem ce spun şi ei, ce propuneri au de făcut”, a declarat primarul din Năneşti, Stoica Neagu. (M. B.)
Ciorăşti: CJ nu a mai semnat pentru canalizare
Reprezentanţii Consiliului Judeţean nu au mai semnat documentele depuse de autorităţile din Ciorăşti pentru a putea demara un proiect propriu pentru realizarea canalizării în comună. Planul de etapizare are nevoie de o semnătură de luare de cunoştinţă din partea CJ înainte de a ajunge la Administraţia Bazinală a Apelor "Siret" Bacău. Marian Oprişan a spus la şedinţa CJ din februarie că documentul va fi semnat, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Primăria Ciorăşti nu vrea să lucreze cu CUP SA, societatea subordonată CJ, pentru realizarea canalizării, acesta putând unul dintre motivele pentru care nu s-a dat semnătura. (M. B.)