Sihlenii criminali
Magistraţii Tribunalului Vrancea au menţinut ieri măsura arestării preventive în cazul bărbatului de 74 de ani, din Sihlea, arestat la jumătatea lunii decembrie pentru că şi-a omorât soţia. “Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Andone Petrea prin mandatul de arestare preventivă nr. 60 din 16.12.2014 emis de Tribunalul Vrancea. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată în decizia judecătorilor vrânceni de ieri. Andone Petrea a ajuns după gratii anul trecut pe 15 decembrie, după ce înjunghiat-o pe soţia sa, Maria Andone, în vârstă de 64 de ani. Anchetatorii au stabilit faptul că, pe 15 decembrie, în jurul orei 15.30, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul i-a aplicat femeii mai multe lovituri cu un cuţit în zona toracelui provocându-i leziuni în urma cărora aceasta a decedat. Crima a avut loc în locuinţa celor doi din satul Bogza, comuna Sihlea. După cum a declarat bătrânul, fapta s-a consumat după ce acesta s-ar fi săturat de reproşurile repetate ale femeii. Cercetările au identificat nu mai puţin de 7-8 lovituri de cuţit, dintre care una se pare că a atins şi inima. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Vrancea pe 6 februarie şi urmează procedura de Cameră Preliminară.
Tentativă de omor cu ţeava şi cu făraşul
Tot ieri, instanţa vrânceană a decis începerea judecăţii într-un alt dosar privind o tentativă de omor petrecută tot la Sihlea, în prima zi de Crăciun din 2013. Trei persoane au fost trimise în judecată în luna decembrie a anului trecut. Alexandru Cosmin Gugoaşă este acuzat de tentativă la omor şi violare de domiciliu, în timp ce fratele şi tatăl său, Mihăiţă Ştefan, de 18 ani, şi Aurel Gugoaşă, de 45 de ani, sunt acuzaţi de violare de domiciliu şi lovire şi alte violenţe. Totul s-a întâmplat la locuinţa lui Vasile Gugoaşă, din Voetin, comuna Sihlea. După cum au stabilit procurorii vrânceni, partea vătămată, care este fratele lui Aurel, respectiv unchiul celor doi fii ai acestuia, a fost lovită în seara zilei de 25 decembrie 2013, în mod repetat, cu o ţeavă metalică şi cu un făraş. Medicii legişti au stabilit că rănile suferite de Vasile Gugoaşă au fost de natură să-i pună viaţa în pericol. Pe fondul unui conflict între cele două familii, de la un partaj, tatăl şi cei doi fii au intrat în curtea lui Vasile Gugoaşă şi au avut discuţii în contradictoriu care s-au finalizat cu o bătaie soră cu moartea. Când au fost audiaţi, Aurel Gugoaşă a încercat să ia asupra sa răspunderea penală a faptelor, în timp ce fiii săi au uzat de dreptul de a nu da nicio declaraţie. (Gabriel SAVA)