Biblioteca de la Spitalul Mare vrea să facă "terapie prin lectură"
Terapie prin lectură la Spitalul Focşani. Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani deţine o bibliotecă, un fond de cărţi beletristice destinate pacienţilor, dar şi doctorilor. Biblioteca a adunat cu trecerea anilor peste 500 de volume cu care bolnavii să-şi ocupe timpul, să uite de suferinţele care i-au adus pe patul de spital. Cu toate acestea, biblioteca a fost dată uitării în condiţiile în care în ultimii ani niciun bolnav nu a împrumutat vreo carte de aici. În aceste condiţii, unitatea îşi doreşte să realizeze un proiect în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană prin care pacienţii să aibă acces mult mai uşor la “terapia prin lectură”. “În următoarea perioadă vom renova spaţiul în care sunt depozitate cărţile aflate în dotarea bibliotecii. Ne dorim o colaborare cu Biblioteca Judeţeană «Duiliu Zamfirescu» Focşani în beneficiul bolnavilor”, a precizat Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului Focşani. Biblioteca se află la ultimul etaj al Spitalului Focşani, iar pacienţii se pot adresa cadrelor de pe secţie dacă doresc să împrumute cărţi. Aici sunt găsite cărţi scrise de autori precum Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Titu Maiorescu, Mihail Sadoveanu, Dimitrie Cantemir etc.. Şi medicii spitalului şi-au adus contribuţia la fondul de carte. Se pot găsi şi cărţi din domeniul medicinei precum Manual de Pediatrie, Terapeutica Bolilor Endocrine sau Microbiologie Sanitară. Programul bibliotecii este orele 08.00 – 12.00. (Raluca MANOLACHE)