Social

Deficit de maşini, fonduri insuficiente şi procese pierdute la Poliţie

Raluca Manolache
20 ian 2015 1781 vizualizări
Departe de ochii presei, Poliţia vrânceană a prezentat cifrele activităţii din anul precedent .1.346 infracţiuni de natură economico-financiară, cu 23 mai puţine decât în anul precedent, au fost cercetate, majoritatea fiind de evaziune fiscală.Poliţia a pierdut şi procese în urma amenzilor aplicate

Într-o reuniune organizată cu uşile închise, departe de ochii presei, aşa cum se întâmplă în ultimii ani, poliţia vrânceană şi-a prezentat ieri bilanţul activităţilor pe anul 2014. Prefectul Nicuşor Halici, şeful Parchetului Judeţean, Florin Tîrlea, dar şi şefii structurilor ce colaborează permament cu poliţia au ascultat timp de mai bine de o oră realizările, dar şi neajunsurile ce au marcat munca poliţiştilor în anul 2014. Şeful inspectoratului, comisarul şef Ionel Popescu, a vorbit despre toate compartimentele instituţiei, prezentând cele mai importante cifre pentru fiecare compartiment. Anul trecut au apărut şi modificări structurale în cadrul unităţii. Astfel, au fost înfiinţate Biroul Centru Operaţional în cadrul Serviciului Cabinet, Biroul Supravegheri Judiciare în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii, Biroul de investigaţii Complexe şi Biroul de investigare a criminalităţii la regimul fondurilor publice şi a corupţiei. Cel mai probabil la activitatea acestui birou se referea prim-procurorul Florin Ţîrlea când şi-a declarat nemulţumirea faţă de anumiţi şefi din poliţie, care se fac că nu văd scurgerile de bani publici din instituţiile statului.

Deficit de personal şi de sute de maşini

La data de 31 decembrie 2014, statul de organizare al IPJ Vrancea era ocupat în proporţie de 93 %, potrivit unei informări date publicităţii după bilanţ. Conducerea Poliţiei a arătat că, din punct de vedere al asigurării fondurilor financiare, acestea au fost insuficiente, dar printr-o "bună gestionare" s-a asigurat necesarul de bază tuturor formaţiunilor. În acest moment, pe linia asigurării cu tehnică auto încă se înregistrează un deficit de 58 autovehicule pentru munca operativă în poliţia vrânceană, 60 de autospeciale pentru ordine publică, două autospeciale transport reţinuţi, trei autolaboratoare criminalistice, 17 autospeciale pentru munca de circulaţie, 71 de motociclete dar şi 15 autovehicule pentru rezerva de înlocuire. Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, pe lângă activităţile curente şi participarea la evenimentele majore desfăşurate în 2014, Poliţia vrânceană a întreprins numeroase activităţi menite să prevină şi să combată fenomenul infracţional:  7.015  intervenţii la evenimente, 13.538 intervenţii de urgenţă la 112, 1.562  acţiuni cu efective lărgite, 9.391 activităţi în unităţile şcolare (patrulări, sedinţe, acţiuni), după cum se mai arată în raportul de bilanţ.

Vărsare de sange pe şosele

În cursul anului 2014, la nivelul formaţiunilor de poliţie rutieră, au fost organizate 211 acţiuni şi controale tematice, axate în special pe combaterea  cauzelor care au generat accidentele grave de circulaţie. Primele patru cauze generatoare de accidente (viteza neadaptată, depăşiri, traversare neregulamentară sau neacordare de prioritate) reprezintă peste 52% din numărul accidentelor grave,  50% din numărul persoanelor decedate şi 46 % din numărul raniţilor grav, spun oficialii IPJ Vrancea. La nivelul judetului Vrancea au fost sesizate un număr de 1.346 infracţiuni de natură economico-financiară, cu 23 mai puţine decât în anul precedent. Din cele 1.720 infracţiuni constatate, 657 au fost infracţiuni de evaziune fiscală, 35 infracţiuni de spălare de bani, 94 infracţiuni în domeniul proprietăţii intelectuale, diferenţa regăsindu-se în alte infracţiuni de natură economico-financiară. Poliţiştii nu spun însă şi care este prejudiciul înregistrat în cazul acestor dosare penale. “La sfârşitul perioadei au rămas în lucru 4 astfel de dosare. Evidenţiem faptul că din cele 17 dosare penale complexe, 10 au vizat infracţiuni de evaziune fiscală”, se arată într-un material dat publicităţii de ofiţerul de presă Bogdan Toader. Infracţiunile de mare violenţă au înregistrat o stagnare la 26 fapte ca şi în anul 2013, după cum spun poliţiştii. Anul trecut, în judeţ s-au comis 11 omoruri. În ceea ce priveşte infracţiunile contra patrimoniului, în perioada analizată au fost înregistrate scăderi la infracţiunile sesizate  (-210) de la 4.468 în 2013 la 4.258 în 2014, se mai arată în raportul de bilnaţ. La nivelul inspectoratului de poliţie, în anul 2014, au fost constatate 287 infracţiuni la regimul armelor, explozivilor, substanţelor periculoase şi braconajului cinegetic, cu 24 mai multe decât în anul precedent. (Dan CHIRIAC)

Procese verbale anulate de instanţa de judecată

La începutul anului 2014, la nivelul Compartimentului Juridic al IJP Vrancea se aflau în lucru 1.090 plângeri contravenţionale împotriva proceselor verbale de contravenţie emise de poliţia vrânceană. Au fost solutionate de instanţele de judecată un numar de 1.570 contestaţii cu următoarele soluţii: 64,1 % au fost respinse ca neîntemeiate, 20,5 % au fost plângeri admise, anulându-se procesele verbale de contravenţie, 15,4 % au fost admise în parte plângerile prin înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment. "Au fost reprezentate interesele Poliţiei vrâncene, I.G.P.R. şi M.A.I. într-un numar de 77 de dosare de contencios administrativ, civile şi penale intrate în anul 2014  pe rolul instanţelor de judecată. Din cele 77 de dosare aflate în lucru în anul 2014 au fost solutionate de către instanţele de judecată  54 dosare, cu următoarele soluţii: câştigate (47), pierdute (7), rămase în lucru (23) dosare", se arată în raportul de bilanţ pentru anul 2014. (D. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
roshul, acum 906 zile, 7 ore, 3 minute, 35 secunde
divorturi duceti-va la bifa la fabrica de biscuiti la danubiana unde pe toate femeile din fabricah le .... nicu grasu de la nishei si alte tipe - e actor porno . le parcheaza cu maxii taxii direct citeste integral
x., acum 969 zile, 23 ore, 2 minute, 18 secunde
gionyscandal daca nu stii sa citesti este treaba ta .. in p.v politistii scriu "autoturism" sau dupa logica ta trebuia "aututorism"?
Dioptrii, acum 974 zile, 22 ore, 32 minute, 37 secunde
De unde bani? De ce nu i cereti lui Valentin Gaina? A adunat ăla de la mocani de la Tulnici bani si lemne pentru bugetul poliției pe un an de zile. Si mai mult el își face șpagă pe benzina citeste integral
PAGUBITU, acum 975 zile, 9 ore, 53 minute, 38 secunde
Cit timp mai sint M ILITIENI in structura politiei ,imaginea e patata,umbrita iar inrederea in politie este din ce in ce mai putina. De asemenea comunicarea intre cetatean si politist lasa de dorit, citeste integral
LENDE, acum 975 zile, 11 ore, 35 minute, 2 secunde
ce deficit de masini sau fonduri domnule!DE EDUCATIE!aici agentii de politie care isi desfasoara activitatea in oras sau comune TREBUIE SA MEARGA LA SCOALA sa invete comunicarea cu cetateanul!el citeste integral
gionyscandal, acum 975 zile, 12 ore, 42 minute, 9 secunde
Ce reinstruire? Mai bine o alfabetizare.Toți scriu în p.v. "autovehicol" în loc de "autovehicul". Singura lor instruire este să stea în boscheți.
ionia, acum 975 zile, 12 ore, 57 minute, 42 secunde
Aproape jumatat din sanctiuni s-au dovedit "acordate" gresit. Poate nu ar strica o reinstruie a agentilor de la rutiera si de ce nu.... sa plateasca si daune cand pierd procesele ! Nu de citeste integral
danb, acum 975 zile, 18 ore, 2 minute, 46 secunde
Masini au destule ca nu poti sa mergi 100 de metri prin oras fara sa vezi vreo masina de politai. Ba au mult prea multe, sufocant de multe. Am inteles de la unii ca stau si freaca menta prin Focsani citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.